Ziarul personal Octavian Andronic
27 Sep 2023 - 02:24
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Zapada de pe trotuare trebuie luata la mana, manual.

-- Daniel Vanghelie, primarul Sectorului 5

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 19 iulie 2005 Nr: 1628

Cu bâta-n balta inundațiilor

de Octavian Andronic

După ce a tăcut mâlc cinci zile - cum nu prea-i șade bine, ca președinte vorbitor-activ - dl Băsescu a ieșit din meditația transcedentală privitoare la rolul și rostul anticipatelor în viața de fiecare zi a românilor și a dat o fugă prin cei '1 la sută' din teritoriu unde apele au făcut o oarecare dezordine, pentru a muștrului din nou presa - în special pe domnișarele rujate care țin un microfon în mână știți dv cum - pentru atmosfera de isterie pe care o întreține în jurul unui eveniment meteorologic.
Lăsând la o parte veselia deșucheată pe care a manifestat-o în prezența sinistraților (aveam impresia că este undeva, la un pic-nic, unde a venit cu elicopterul ca să nu-l aștepte lumea prea mult) să lanseze un mesaj liniștitor: ce atâta tevatură! Au murit vreo 15 localnici, care s-au încăpățânat să rămână în casele lor, iar dacă te uiți mai atent pe hartă vezi că doar unu la sută (cam cât ar lua unele partide în caz de anticipate) din teritoriu a avut de suferit.
Statistic, președintele are dreptate. Nu e dracul așa de negru încât să fie nevoie de declanșarea unei stări de necesitate (nu, că asta nu mai există) sau de urgență! Unde mai pui că dacă s-ar întâmpla așa ceva, lumea s-ar teme de o dictatură militară - cum inteligent a meditat premierul. Îl și văd pe dl Athanasiu în postură de dictator militar, având-o la dreapta sa pe doamna Bijboacă și în față pe președinte și pe premier, comunicându-le marțial că se suspendă niscai drepturi cetățenești - între care și libertatea presei. Or, cum îl știu, preșdintele e un mare fan al libertaăților presei - dovadă că în toiul inundațiilor l-a și decorat pe unul dintre 'analiștii cinstiți' care i-a ținut isonul în criza ostaticilor. Ce nu spune președintele - oricum, presa n-ar prea înțelege - este că dacă s-ar decreta o stare dintre cele evocate, nu s-ar mai putea dizolva parlamentul și atunci ajungem cu anticipatele în iarnă, când nu se știe ce ar ieși. Mai spune președintele că situația nu e gravă. Păi, dacă nu e gravă, de ce mai cerem ajutorul UE și al instituțiilor internaționale? Înseamnă că le dezinformăm sau le înșelăm, dacă ne putem descurca singuri, cu ce mai avem prin cămară.
Și, ultima dar nu și cea de pe urmă constatare: mai zice președintele cu sinceritatea-i proverbială: avem vreo patru priorități între care ultima este să îi ajutăm pe oameni să-și refacă gospodăriile, pentru că nu prea avem bani! Asta sună ca dracu', în gura unui președinte care vrea ca oastea sa portocalie să fie ce-a fost și încă ceva, în plus, la niște anticipate la care se vor prezenta și cei 'unu la sută' dintre cei pe care ploaia i-a lăsat săraci-lipiți, fără vacă, găină sau sacul de porumb din hambar. E ca și cum ai da cu bâta-n balta inundațiilor, și asta într-un moment în care Dumnezeu nu s-a hotărât încă să închidă robinetul și când procentul dezastrului s-ar putea să atingă 'pragul electoral'. 

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie