Tot mai mult se discută pe la colţurile politicii despre o remaniere. Schimbări s-au mai făcut – cu recordul de la Interne şi cu cea de la Sport – dar o remaniere în adevăratul înţeles al cuvântului, nu. Dealtfel, într-un guvern de coaliţie este şi greu de ajuns la consens pe această temă. Fiecare schimbare din echipa proprie ar trebui să aibe un echivalent în cealaltă. Altminteri, oricare dintre partide s-ar putea considera în dezavantaj faţă de înţelegerile iniţiale.

Democraţii (nu le mai zic şi „liberali”, pentru că mi se pare inutil: cu ajutorul celor câţiva dezertori din PNL, partidul lui Băsescu nu a devenit cu nimic şi liberal) se pare că au discutat şi au convenit asupra a trei portofolii. Primul pe listă, cu voia dv, este tăietorul de panglici de la Cultură, Paleologu. Nimerit în politică pe seama lui taică-său, junele biciclist nu are nici un fel de talent pentru ce i s-a dat să facă. A fost un ambasador submediocru şi este un ministru nebăgat în seamă. Schimbarea mi se pare perfect justificată şi cred că s-a pierdut deja prea mult timp cu acest experiment ratat care-l afectează inclusiv pe dl Paleologu, nevoit să se ocupe de alte lucruri decât cele la care, probabil, se pricepe.

Al doilea nume este cel al dlui Sandu, de la Comunicaţii. Primul handicap al ministrului este de a fi intrat în cărţi pe „filiera Stolojan” şi de a nu prea avea alţi susţinători în high-life-ul democrat. Al doilea este de a fi primit un minister cu multe probleme şi puţini bani (întârzierile din derularea fondurilor structurale sunt demne de Cartea Recordurilor). Iar al treilea stă chiar în  low-profile-ul său personal: ministrul nu este un iubitor de reflectoare şi de presă şi ezită să se dea în stambă de dragul publicităţii. Ceea ce în actualul context reprezintă un handicap.

Despre dl Stănişoară, ce să mai spun: omul este serios şi corect. Dar a avut parte numai de ghionioane – de la scandalul cu sergentul-spion şi furtul misterios de arme de la Ciorogârla, până la scandalurile legate de achiziţiile de tehnică militară. În şerpăria de interese din Armată se pare că nu prea există antidoturi la diferitele tipuri de venin din dotare.

Dincolo, la democraţii ceilalţi, lucrurile par mai simple. O primă victimă ar putea fi doamna Andronescu, care şi-a încheiat misiunea de a trece prin furcile caudine ale intereselor divergente „pachetul” educaţional. Doamna Maur şi-a făcut datoria şi poate să plece. Dan Nica pare tot mai în plus peste Interne şi Administraţie, pe care nu reuşeşte să le împace, cu toată miza organizării alegerilor. S-ar putea să se mulţumească doar cu postura de vicepremier, iar povara ministerului să fie mutată pe alţi umeri, mai hârşiţi în jocurile care i-au dat şi lui Nica atâta bătaie de cap. Cel de-al treilea candidat la remaniere ar fi Victor Ponta, cel care de opt luni pare a nu-şi găsi rostul în această calitate pe care o reprezintă mai mult pe la televiziuni, decât în Guvern.

Asta e teoria. Practica – remanierilor – este însă cea care ne omoară. Şi-i omoară şi pe cei din Coaliţia care rezistă eroic la asalturile din interior. Până la alegeri.