Îmi spunea cineva - nu spun cine - la o cafea: cum mai
stai cu fotbalul? Omul mă știe de mult, de pe când student fiind, câștigam un
ban colaborând pe la publicațiile sportive. Îl câștigam greu: stăteam câte o
duminică după-amiaza, în frig și zloată, pe vreun stadion de cartier, pentru a
ajunge apoi victorios la redacție, cu... scorul meciului de divizia C - pentru
că cele câteva rânduri pe care le scriam cu râvnă nu mai încăpeau, de regulă,
în jurnal. Bine - îi răspund amicului, ne tolerăm reciproc. Dar de ce mă
întrebi?
Am văzut că ați dat tare în
organizatorii meciului Dinamo-Steaua. Că a rămas lumea pe dinafara trenului, că
cei cu bilete n-au mai încăput de "invitați". Bine ați făcut. Dar,
spune-mi, când ai fost ultima dată pe stadion? Mă gândesc și nu găsesc
răspunsul. Pentru că nu mai știu. Parcă prin ’92-’93. Dar de ce mă întrebi? Păi
vreau să-ți spun că eu mai merg și am o bună perspectivă asupra zonei rezervate
pentru presă. Știi câți gazetari care n-au nici în clin, nici în mânecă cu
fotbalul dau buzna acolo? Câte neveste fără treabă stau pe locurile ziariștilor
calificați? Știi că dintre cele vreo zece termosuri cu cafea pe care le pun
organizatorii la dispoziția presei, doar vreo trei mai apucă să fie strânse la
sfârșit? Știi că ... Ho! Ajunge. Nu știu, este evident, și nici nu vreau să
știu. Este, la urma-urmelor, treaba organizatorilor și a gazetarilor. Să și-o
rezolve singuri. Trăim în democrație, iar libertatea cuvântului le este
garantată și șefilor de cluburi. Dar, mai ales, zic, de ce-aș crede că printre
gazetari - fie ei sportivi sau nu - ca și printre conducătorii de cluburi, sunt
numai oameni buni de pus la rană? De ce-ar fi, și unii și alții, mai buni decât
ansamblul societății în care trăiesc? Dar, zic, m-ai făcut curios. La primul
meci mă duc pe stadion. La peluză, nu la «zero». Ca să văd mai bine... |
|
| Accesari:
1140
|
Adauga o opinie