De luni de zile românii - în special categoriile cele mai defavorizate - constată pe pielea lor ce înseamnă 'criza sănătății'. Aceasta se reduce, în ultimă instanță, la decalajul dintre fondurile pe care le alocă statul pentru medicamente compensate și nevoile reale ale populației. Și nici măcar la asta, dacă ne gândim bine, pentru că problema stă nu atât în insuficiența fondurilor, cât în proasta sau defectuoasa lor gestionare. Criza sănătății este, așadar, una managerială. Obișnuiți să avem medici în fruntea unui minister care nu acordă consultații sau face tratamente, ne izbim de fiecare dată de incapacitatea acestora de a-și depăși limitele profesionale și de a vedea fenomenul din afara lui. Singurul care a încercat acest lucru și a reușit, parțial, a fost Ionel Blănculescu, fostul ministru al Controlului, în cele câteva luni de interimat în care a reușit să scoată la iveală rețelele de interese care fac ca banii alocați să intre în buzunarele unor intermediari lacomi sau să fie risipiți în achiziții și contracte fantasmagorice, de cele mai multe ori, de către medici convertiți peste noapte în administratori. Cred că societatea românească ar trebui să depășească acest handicap și să ajungă la faza în care medicilor să le rămână suficient timp să se ocupe de pacienți, iar administrația să fie dată pe mâna unor oameni pregătiți special să facă acest lucru. Atunci, poate, nu vom mai vorbi, ca acum, despre o 'criză a sănătății', în care amestecăm, de-a valma, lucruri fără legătură între ele. Sănătatea nu este în criză. Pentru că țara dispune de un corp medical calificat și dedicat, în marea lui majoritate. Tentația simplificărilor generalizatoare face ca de multe ori să se arunce anatema asupra unei întregi categorii, datorită unor defecțiuni individuale. Am avut, zilele trecute, nefericitul prilej de a face cunoștință, pe propria mea piele, cu sistemul. Spun 'nefericit' referindu-mă la condiția mea proprie, și nu la sistem. Pentru că, având orgoliul de a intra pe poarta Spitalului de Urgență Floreasca în calitate de simplu cetățean-pacient (cum și sunt, dealtfel), m-am bucurat de toată atenția și de tot devotamentul celor cu care cazul m-a pus în contact. De la medicul dispecer, la medicii din camera de gardă, la brancardieri, asistente și îngrijitoare, nu m-am simțit nici un moment ignorat sau pasat, într-un iureș care nu mai ținea cont de identitatea sau de eventuala calitate de persoană publică. Acest lucru, mărturisesc, m-a impresionat și m-a făcut să cred cu tărie că atâta timp cât printre cei care se ocupă de sănătatea noastră se numără oameni ca dna prof. Maria Dorobanțu, ca dr. Manuela Guran, Șerban Bălănescu sau Mugur Marinescu - ca să-i pomenesc doar pe cei cu care m-am 'confruntat' direct - sistemul nu este și nu poate fi în criză. Poate fi în criză, cel mult, gradul de responsabilitate al unor persoane nepotrivite aflate la locul nepotrivit. |