Prevenirea electoralã a crizei este ultima gãselniþã a guvernului Tãriceanu, pentru care cea mai acutã manifestare a dezastrului economic este revigorarea vânzãrilor de maºini noi, în dauna celor „second hand”. Renunþarea la aºa-zisa „taxã de mediu”, care are legãturã cu mediul cât are popularul instrument de lucru al cizmarilor cu instituþia prefectului este, în sine, o mare prostie. Dupã ce s-a chinuit doi ani sã o introducã ºi sã o menþinã sub diferite forme ºi cu cele mai fanteziste argumentãri,tandemul Tãriceanu-Vosganian (cu siguranþã cel ami netalentat cuplu din istoria modernã a guvernãrii) face apoi pasul înapoi.
Oferta anticrizã cu care a venit cabinetul Tãriceanu cu vreo lunã înainte de a-ºi da obºtescul sfârºit este de tot râsul: suspendarea taxei auto pentru 13 luni (?!); cadorisirea cu câte o mie de euro a celor care angajeazã ºomeri cu trei luni de pauzã – altã prostie care va face sã prolifereze mici aranjamente pentru ca unii sã punã mâna pe mia asta de euro; neimpozitarea dividentelor ºi a cãºtigurilor la Bursã – când Bursa e vai de mama ei ºi abia-ºi trage zilele. Puse cap la cap mãsurile anunþate ilustreazã neputinþa acestui guvern de a judeca corect dintr-o altã perspectivã decât a categoriei sau grupãrii din care face parte o situaþie excepþionalã. Dupã ce s-au legãnat vreo douã-trei luni în iluzia cã aceastã crizã e departe ºi n-ajunge pânã la noi (orice student de la ASE a învãþat cã nu existã „graniþe” pentru crize, cã ele devin globale prin principiul domino-ului) ºi dupã ce premierul ne-a îndemnat sã profitãm de situaþie ºi sã mergem sã cumpãrãm case ieftine în America, Executivul s-a concentrat exclusiv asupra mãsurilor ºi a aranjamentelor cu caracter electoral. Tunul l-au dat creºterile de salarii ºi pensii, acordarea de diferite sporuri sau îndreptarea unor „erori” istorice (precum „recuperarea” celor care depuseserã bani pentru Dacii) într-un moment în care orice mãsurã de acest fel este echivalentã cu aruncarea de gaz peste foc. Ori incendiull se încinge ºi ameninþã sp cuprindã totul: Putere ºi Opoziþie laolaltã, prea preocupate de interesele de partid pentru a mai vedea cã existã ºi un interes general.
Ce n-a înþeles Tãriceanu este cã miza crizei este prea mareºi prea serioasã pentru a cãdea pe umerii unui partid, fie el ºi liberal. Cã obiectivul necesitã o concentrare majorã de forþe ºi resurse, pentru declanºarea unui plan complex de contracarare. ªi pentru aceasta este nevoie de consens ºi colaborare. În locul comicului plãnuleþ dat publicitãþii, Tãriceanu ar fi trebuit sã reuneascã liderii celorlalte partide ºi sã convinã asupra unui proiect care sã poatã fi adoptat de indiferent cine va urma la guvernare. Un plan centrat pe principala formã de combatere a crizei, verificatã istoric: un amplu program de lucrãri publice, care sã antreneze orizontala producãtorilor ºi prestatorilor, prin redistribuirea resurselor bugetare de la consum spre investiþii. Or tocmai asta n-a fãcut Tãriceanu. Programul sãu anti-crizã e unul de consum, iar cine-ºi închipuie cã tãierea cadourilor ºi a materialelor promoþionale de Anul Nou va avea vreun efect se înºealã.
Un gest responsabil ºi de bun simþ ar fi ca Guvernul, în perioada de funcþionare care i-a mai rãmas, sã se abþinã de la luarea oricãror mãsuri care înseamnã continuarea risipirii banului public. Mãcar atât.
P.S. Chestiunea care ilustreazã cel mai convingãtor aceastã miopie (oare?) guvernamentalã mi se pare a fi tocmai faptul cã principalul beneficiar al ultimei rectificãri bugetare este Ministerul Muncii – ºi nu Ministerul Transporturilor, paregzamplu!