Micul dejun pentru şcolarii din clasele mici este, fără îndoială, o iniţiativă de imagine. Premierul şi sfătuitorii săi au sesizat că aici este locul unde trebuie apăsat butonul electoratului: unde-l doare pe om mai tare. Tranziţia la români trece inevitabil prin burtă şi nu era nevoie să ne amintească dl Iliescu ce traume creau diferenţele de pacheţel din şcoala de pe vremea dânsului, pentru că nici în cea de astăzi ele nu sunt altfel. O realitate tristă a secolului XXI este aceea că nu puţini copii - şi dintre aceia care au părinţi şi familii - vin la şcoală cu burta goală şi jinduiesc dramatic la hrana altora. România a rezolvat, în linii mari, problema orfanilor, a copiilor handicapaţi sau abandonaţi, dar n-a rezolvat-o pe aceea a copiilor obişnuiţi, dar ai căror părinţi nu reuşesc să câştige suficient pentru a-i trimite la şcoală cu un pacheţel cât de modest. Pentru aceştia, iniţiativa guvernului este salutară. Mai puţin salutară este introducerea tuturor copiilor în aceeaşi "oală": faptul că şi cei flămânzi şi cei sătui vor primi acelaşi pahar de lapte şi acelaşi corn. Problema e sensibilă. Este destul de delicat să faci departajări şi să hotărăşti cine va primi şi cine nu - pentru că părinţii câştigă suficient. După cum va fi delicat să-i deprinzi pe aceia pentru care cornul şi paharul cu lapte nu reprezintă o atracţie, să nu îşi bată joc de darul guvernului. Dar, cea mai delicată va fi convieţuirea celor care vor primi această atenţie cu cei din clasele mai mari, poate la fel de flămânzi şi cu aceleaşi nevoi. Cornul cu lapte este un paliativ, unul electoral desigur, dar atâta timp cât Guvernul nu reuşeşte să ofere, în mod firesc, părinţilor posibilitatea să câştige suficient pentru a oferi ei înşişi copiilor lor acest pacheţel, ideea e binevenită. Depinde, enorm însă, şi de cum va fi aplicată. De cât de fluent va fi traseul, cât de punctuală livrarea şi cât de consecventă aplicarea.