Miercuri, Lisabona a fost pur şi simplu sufocată de gunoaie, de maşini şi de lumea forfotind, bezmetică, în toate direcţiile. Era efectul grevei generale naţionale care a paralizat salubritatea, transportul în comun, activitatea din serviciile de urgenţă, reduse la maxim. Şcolile au fost închise, spre bucuria elevilor. Greva a fost menită să semnalizeze guvernului nemulţumirea faţă de intenţia de a se genaraliza limita de vârstă pentru pensionare la 65 de ani. Cele mai acute critici au venit din partea funcţionarilor publici cărora li se anula privilegiul pensionării după 30 de ani în slujba Guvernului. Deşi se confruntă cu o rată a şomajului de 7,8% - una dintre cele mai înalte, din comunitatea europeană – Portugalia duce lipsă de mână de lucru, fiind nevoită să apeleze la imigranţi, în special din Africa, dar şi din Europa de Est. Aceştia câştigă, evident, mai mult decât acasă, dar nu suficient pentru a trăi mai bine ca acasă. La unul dintre restaurantele de pe faleza din Cascais, o localitate balneară la modă, l-am întâlnit pe Bogdan, din Baia Mare. Din leafă şi din bacşişuri câştigă aproape 2.000 euro. Plăteşte chirie doar 200 de euro, locuind la patron, dar susţine că banii ăştia nu i-ar ajunge ca să se stabilească şi să trăiască aici.
    Tinerii, se pare, au cele mai mari greutăţi. Au observat acest lucru şi autorităţile. Şi, grijulii, ca toate autorităţile din toată lumea, au lansat un program de ‘protecţie’. Primarul Lisabonei a iniţiat o acţiune prin care tinerii până în 30 de ani erau ajutaţi să-şi cumpere o locuinţă în oraş, media de vârstă din zona metropolitană fiind foarte ridicată. Un fel del ANL portughez. Numai că nu demult, ziarele au descoperit un caz de corupţie flagrant, în care era implicat însuşi primarul democrat al Capitalei. Tinerii ‘ajutaţi’ să-şi cumpere casa erau doar de faţadă, acestea ajungând în posesia apropiaţilor primarului. S-a declanşat o anchetă, iar primarul a fost nevoit să demisioneze, urmând să fie trimis în judecată. Vor avea loc, în iunie, alegeri locale anticipate şi urbea e în fierbere, mai mulţi reprezentanţi de frunte ai partidelor bătându-se pentru locul vacant. Nimic nou sub soarele democraţiei. Corupţia nu este doar apanajul noilor membri ai Comunităţii, ea se mişcă foarte bine şi la cei mai vechi. Ca şi prin alte părţi, şi în Portugalia câştigă teren nostalgia după timpurile lui Salazar, dictatorul răsturnat în 1974, dar de al cărui nume se leagă multe dintre obiectivele publice importante care fac din Lisabona o capitală modernă, în continuă expansiune. Orice asemănare…