Când a fost în vizită oficială în Iordania, în 2003, fostul preşedinte Iliescu s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti din această ţară, o comunitate formată în majoritate din soţii şi copii ai unor foşti studenţi ai Iordaniei în România. În general, bine integraţi într-o ţară obişnuită să facă faţă unor afluxuri masive de străini, datorită stabilităţii climatului politic şi social, aceştia au avut o mare problemă de ordin birocratic: nu putea să le facă paşapoarte copiilor lor pentru că Ambasada Română nu elibera certificate de naştere.

    Acestea se eliberau doar în ţară, ori pentru a aduce copiii în ţară era nevoie de paşapoarte care se eliberau fără certificate! O treabă tipic românească, care trena de ani de zile şi care nu s-a putut rezolva decât prin intervenţia şefului statului, pe care cei care au avut o astfel de problemă îl pomenesc şi acum. În cursul mandatelor sale, Ion Iliescu a reuşit să menţină relaţii bilaterale la un nivel constant de interes reciproc. Relaţiile sale personale, atât cu fostul rege Hussein, cât şi cu actualul rege Abdullah au conservat măcar o tradiţie istorică, sarcina dezvoltării acesteia fiind preluată la nivel individual, în special de oameni de afaceri iordanieni. Potenţialul remarcabil pe care-l reprezintă cele câteva zeci de mii de iordanieni cu studiile făcute în România şi familiile lor se cam iroseşte în absenţa unui sprijin oficial. Rolul puternic pe care-l joacă femeia în familiile iordaniene face însă ca educaţia copiilor să aibă un permanent rol constant, acesta reuşind să se păstreze mai bine decât în alte tipuri de emigraţie.
    Doctorul Basim, de exemplu, absolvent de medicină la Iaşi are patru copii, dintre care doar primul s-a născut în România. Deşi familia s-a stabilit în Iordania de mai bine de 15 ani, în casa lor româna se vorbeşte curent, chiar şi de către copiii născuţi aici. Numai vorbesc de faptul că posturile tv româneşti sunt urmărite constant şi constituie un factor major de informare general. Româneşte vorbesc foarte bine şi fetele inginerului Mohammed, deşi soţia sa este iordaniană, timpul petrecut în România de familie punându-şi amprenta lingvistică şi asupra lor. Familiile mixte din Iordania ar dori o mai mare implicaţie a autorităţilor române din punct de vedere cultural, în special. Ambasada noastră, însă, face şi ea ce poate, iar recenta intrare a ţării noastre în Uniunea Europeană ridică, în primul rând, restricţii în zona schimburilor de persoane. Avem o moştenire importantă în această ţară care reprezintă un pilon de stabilitate în Orientul Mijlociu. Nu doar culturală. Nu mai puţin de şase membri ai parlamentului iordanian au în cv-ul lor menţiunea studiilor superioare făcute în România.
Nu mai vorbesc de numărul mare de persoane cu iniţiative economice şi comerciale care ar dori un climat de cooperare instituţionalizat. Prea prinsă însă cu incerta sa condiţie europeană, România neglijează, în continuare, zone de influenţă tradiţionale cu potenţial remarcabil, Iordania este un astfel de exemplu.

    Rămâne însă la nivelul unor iniţiative decorative, de genul celei care face din cel mai mare bulevard din Amman, Iordania, o arteră pe care au fost plantaţi peste 3.000 de arbori decorativi, făcuţi cadou de guvernul român. Aici un copac înseamnă însă mult, mult mai mult decât la noi. Într-o climă - pe care începem să o concurăm - această zestre are o valoare inestimabilă, iar până când lucrurile se vor schimba spre mai binele dorit de oameni, rămân arborii…