Ultimul sondaj IMAS prezintă date aflate în concordanţă cu tendinţele ultimelor luni. Dar, ca orice sondaj efectuat între scrutinuri, are doza sa de relativitate pe care intenţia, în cazul iminenţei votului, o modifică adeseori spectaculos.
Ce ne spune sondajul, cu marja sa iminentă de eroare? Că procesul de eroziune al actualei puteri a debutat mai devreme decât era de aşteptat şi că avansează în ritm susţinut. Alianţa a scăzut, de la cele 66,2% procente din ianuarie (substanţial peste procentul care i-a permis să acceadă la guvernare) la doar 50%, ceea ce înseamnă o pierdere lunară de aproximativ două procente. În aceeaşi perioadă, PSD a crescut, de la 18,8% la 30,2%, într-un ritm de 1,4 procente pe lună. În cazul său, procentul de plecare corespunde nu atât ponderii sale reale, cât impresiei determinate de insuccesul electoral şi post-electoral, precum şi dezvăluirilor făcute de noua putere, suprapuse peste criza internă din partid. Creşterea nu se datorează nici ea vreunui progres organizatoric intern, ci reaşezării electoratului desprins de propensiunile electorale. O evoluţie mult mai semnificativă a avut însă PRM, în cădere liberă la alegerile din 2004, dar cu creştere simptomatică pe fondul dificultăţilor generale ale guvernării.
La nivelul persoanelor, Băsescu îţi menţine supremaţia la un nivel apropiat de Alianţă (50,4%), dar reculul său e mai drastic decât al acesteia: 22,4 procente! Tăriceanu este cel mai marcat de uzura precoce a guvernării, el scăzând practic la jumătate (de la 64,4% la 32,7%). Surprinzător - pentru situaţia reală din PSD, este trendul ascendent al lui Geoană: de la 37,3% la 44,3%.
Ce vor să spună aceste cifre? În primul rând - concluzie poate paradoxală - că populaţia este mai puţin afectată de incompetenţa sau neprofesionalismul multora dintre reprezentanţii noii puteri, decât de hoţia şi incorectitudinile celor ale vechii puteri. Alegătorul român pare să accepte mai uşor nepriceperea decât lăcomia şi asta e o lecţie de ţinut minte, mai ales din partea unui partid care, pe fond, a realizat mai multe lucruri bune, palpabile, decât cele pentru care a fost suspectat sau acuzat. Important este însă de văzut până la ce nivel e dispus electoratul să accepte o situaţie care, pe zi ce trece, adaugă noi restricţii sau dificultăţi în viaţa de fiecare zi. Şi cum vor departaja aceste lucruri între un preşedinte-locomotivă şi un guvern-vagon de marfă, care încep să o ia pe căi diferite. Cu riscurile de rigoare.