S-a încheiat ultimul campionat al blaturilor din fotbal, cu un rezultat care nu-i onorează nici pe câştigători. Dinamoviştii au intrat în posesia celui de-al 16-lea titlu, obţinând un trofeu al cărui simbol orice om de bun simţ n-ar şti pe unde să-l ascundă mai bine. După tot ce-a ieşit la iveală pe parcursul acestui campionat, cea mai corectă decizie ar fi fost ca titlul să nu fie acordat. Nici lui Dinamo, nici altei echipe, pentru că, în afara celor retrogradate (şi nici acolo sută la sută!) nimeni nu-şi poate aroga pretenţia de corectitudine. Pentru că într-un campionat otrăvit de blaturi, mită, aranjamente şi poliţe, este greu de crezut că cineva poate rămâne imun. Având handicapul de a nu mai putea ascunde mizeria internă sub covorul performanţei externe, fotbalul românesc se află în situaţia în care are nevoie de schimbări majore, care să readucă publicului sentimentul speranţei în corectitudine şi adevăr. Or, modul în care s-a consumat campionatul nu justifică o astfel de speranţă. Bâlbâieli şi decizii contradictorii au făcut ca lupta pentru titlu să semene mai degrabă cu un fel de Baba-Oarba, decât cu o competiţie. Până una-alta, pronosticurile legate de modul de funcţionare al "planificării" câştigătorilor de titluri se confirmă. Era - în viziunea "cooperativei" - rândul lui Dinamo. Naţionalul n-a făcut decât să pună un pic de suspans în filmul altfel atent regizat, cu sprijinul nemijlocit al Federaţiei şi al Ministerului Sporturilor care, validând acest rezultat, nu fac altceva decât să valideze starea de lucruri din fotbal: continuarea mânăriilor şi a aranjamentelor, vehicularea de mari sume de bani negri, tratarea publicului plătitor de stupid. Şi, probabil, că situaţia va continua atâta timp cât acest "stupid people" va continua să finanţeze, prin interesul său, acest circ al ruşinii.