De multã vreme n-am mai vãzut o prestaþie atât de jalnicã, precum cea a Oþelului Galaþi în meciul de Liga Campionilor cu Benfica Lisabona.
Speriaþi parcã de ce li se întâmplã, jucãtorii lui Dorinel Munteanu – el însuºi atât de timorat încât nu mai putea nici sã fluiere cu degetele în gurã - aveau o singurã idee de joc: calvarul lor sã ia sfârºit înainte sã încaseze prea multe goluri. Portughezii au avut o posesie uimitoare a mingii, pãrând ºi ei deconcertaþi de slaba rezistenþã a celor pe care-i avea în faþã, dar mai ales în spate. Cu alte cuvinte, campioana României s-a prezentat ca o echipã de amatori netalentaþi, aruncatã fãrã voia ei într-un teren al cãrui rost nu-l înþeleg.
Totuºi, Oþelul e campioanã, într-o þarã care pânã în urmã cu câþiva ani conta în fotbalul european. Ce se întâmplã?
Rãspunsul îl putem afla lesne de la DNA, unde Avram ºi ceilalþi „invitaþi” fac destãinuiri jenante asupra filosofiei acestui sport. Oþelul a ajuns campioanã cum au ajuns mai toate echipele care au câºtigat competiþia internã în ultimii ani. Câte un om de afaceri – fie cã s-a numit Paszkany, fie Bucºaru, fie cine-o mai fi pe la Oþelul, în spatele lui Marius Stan – a descoperit formula magicã a câºtigurilor rapide: o anumitã sumã bãgatã în achiziþia de jucãtori strãini, o alta rezervatã cumpãrãrii de arbitri sau oficiali, cu care se câºtigã campionatul ºi se intrã în grupele Ligii Campionilor de unde vin apoi vreo 15-20 de milioane fãrã emoþii. Cu banii ãºtia se dezvoltã alt business, echipa e lãsatã de izbeliºte, jucãtorii sunt vânduþi ºi viaþa merge înainte. Pânã la cei în cauzã „mãlaiul” ºi-l împãrþeau „mogulii” celor trei echipe ce moºteniserã blazonul de dinainte de revoluþie: Steaua, Dinamo ºi Rapid. Odatã ce, însã, alþii ºi-au dat seama cum merg lucrurile, i-au scos din joc ºi ºi-au tras ei partea leului. Aºa se explicã evoluþiile extrem de modeste în Europa ale „miracolelor” româneºti, apãrute pe firmament din nimic. ªi la fel se explicã calitatea execrabilã a unui campionat în care totul se decide la masa verde – pe sub mânã. „Cheia” afacerilor din fotbal o reprezintã arbitrajele ºi delegãrile. Nu întâmplãtor ne aflãm în a doua etapã de arestãri a ºefilor comisiilor de arbitraj, regizorii unui campionat în care aproape nimic nu mai este lãsat la voia întâmplãrii. Deciziile sunt luate de „cooperativa” de care nu pot fi strãini nici Mircea Sandu – cel care a creat fraudulos aceastã federaþie printr-un regulament ce-i permite sã o lase moºtenire urmaºilor sãi – ºi nici Miticã Dragomir, care dupã ani lungi de manevre oculte se erijeazã acum în guru imparþial.
Circul fotbalului merge însã înainte, pentru cã este folositor politicienilor care, prin intermediul sãu, mai pot sã manipuleze masele de naivi ce iubesc un sport ce-i înºealã mereu. |
|
| Accesari:
2655
|
Adauga o opinie