Cineva – Dan Radu Ruşanu, parcă – spunea că după alegerile de la sfârşitul lunii, Parlamentul se va împrospăta în proporţie de cam 70 la sută. Doar vreo 100-150 dintre actualii parlamentari vor rămâne la Casa Poporului. Restul vor pleca pe la casele lor şi vor fi înlocuiţi de persoane dornice să contribuie, pe măsura promisiunilor şi a posibilităţilor, la perfecţionarea cadrului legislativ. Pentru că asta este menirea unui parlamentar – de multe ori uitată în focul campaniei: nu să facă lobby pentru un grup – ci să facă legi bune pentru toată naţiunea.

Evident că o astfel de sarcină presupune o anumită competenţă. Nu există însă şcoli sau cursuri de parlamentari. Oamenii vin de la treaba lor şi intră în „fabrica de legi” unde vor lucra „la bandă”, conform protocolului de funcţionare a instituţiei. Cei 70 la sută vor trebui să se califice din mers, beneficiind de sprijinul direct al celor 30 la sută care au mai mâncat pâinea asta. Aşa cum se întâmplă deobicei, unii vor fi apţi să înveţe, dar alţii nu. Aceştia din urmă vor rămâne în dormitare patru ani, după care vor ieşi din scenă. Desigur, cea mai potrivită profesie pentru a face dintr-un om obişnuit un parlamentar este aceea de jurist. De persoană familiarizată cu noţiunile şi  procedurile pe care le implică producţia de legi şi acte normative. Nicăieri în lume, însă, parlamentele nu sunt burduşite de jurişti. Este suficient bunul simţ şi capacitatea de a asculta sau de a învăţa, pentru ca oameni cu alte profesii, sprijiniţi de aparatul tehnic al parlamentului, să lucreze eficient. Mai este nevoie şi de un grad suficient de ridicat de detaşare faţă de interesele şi nevoile proprii, pentru a se putea dedica interesului general. Şi din acest punct de vedere sunt create  condiţiile necesare, mai ales că parlamentarii au privilegiul de a-şi vota ei înşişi veniturile şi beneficiile, şi nu s-a întâmplat până acum ca vreun parlamentar să sufere de lipsurile pe care le poate îndura cetăţeanul obişnuit. Ba dimpotrivă. Rezultă, deci, că „fabrica de legi” va lucra atât de bine cât i-o va permite calificarea personalului. Iar acesta va fi atât de apt să performeze după cum i-au permis criteriile care au condus la crearea resursei umane.

De ce am făcut acestă lungă introducere? Pentru că, la fiecare ciclu electoral, apar nişte ONG-uri care hibernează patru ani, băgându-se în seamă prin fel de fel de liste alcătuite după criterii suficient de incerte dacă nu dubioase.. Acestea se erijează în apărătoare ale moralei publice, ţintuind la stâlpul infamei persoane despre care-şi culeg informaţiile de prin ziarele care scriu cum le dictează mogulii sau interesul. Nu există un sistem de criterii unanim acceptate, şi nici un mecanism de selecţie, care să facă din Parlament o incintă a absolutei curăţenii morale şi a priceperii. Nu putem spera că o ţară marcată încă de fel de fel de tare să poată da la iveală un eşalon de exemplare inoculate. La urma urmelor, în Parlament vom avea o reprezentare la scară a societăţii – cu oameni mai buni sau mai răi, mai cinstiţi sau mai puşi pe căpătuială, mai dedicaţi sau mai egoişti. Curăţenia Parlamentului se va produce odată cu cea a societăţii din care sunt extraşi reprezentanţii săi. Iată de ce cred că toate aceste spectacole de circ politic nu-şi au rostul  atâta timp cât nu sunt soluţii şi nici persoanele apte să le propună şi să le impună.