Cineva – Dan Radu Rușanu, parcă – spunea că după alegerile de la sfârșitul lunii, Parlamentul se va împrospăta în proporție de cam 70 la sută. Doar vreo 100-150 dintre actualii parlamentari vor rămâne la Casa Poporului. Restul vor pleca pe la casele lor și vor fi înlocuiți de persoane dornice să contribuie, pe măsura promisiunilor și a posibilităților, la perfecționarea cadrului legislativ. Pentru că asta este menirea unui parlamentar – de multe ori uitată în focul campaniei: nu să facă lobby pentru un grup – ci să facă legi bune pentru toată națiunea.
Evident că o astfel de sarcină presupune o anumită competență. Nu există însă școli sau cursuri de parlamentari. Oamenii vin de la treaba lor și intră în „fabrica de legi” unde vor lucra „la bandă”, conform protocolului de funcționare a instituției. Cei 70 la sută vor trebui să se califice din mers, beneficiind de sprijinul direct al celor 30 la sută care au mai mâncat pâinea asta. Așa cum se întâmplă deobicei, unii vor fi apți să învețe, dar alții nu. Aceștia din urmă vor rămâne în dormitare patru ani, după care vor ieși din scenă. Desigur, cea mai potrivită profesie pentru a face dintr-un om obișnuit un parlamentar este aceea de jurist. De persoană familiarizată cu noțiunile și procedurile pe care le implică producția de legi și acte normative. Nicăieri în lume, însă, parlamentele nu sunt burdușite de juriști. Este suficient bunul simț și capacitatea de a asculta sau de a învăța, pentru ca oameni cu alte profesii, sprijiniți de aparatul tehnic al parlamentului, să lucreze eficient. Mai este nevoie și de un grad suficient de ridicat de detașare față de interesele și nevoile proprii, pentru a se putea dedica interesului general. Și din acest punct de vedere sunt create condițiile necesare, mai ales că parlamentarii au privilegiul de a-și vota ei înșiși veniturile și beneficiile, și nu s-a întâmplat până acum ca vreun parlamentar să sufere de lipsurile pe care le poate îndura cetățeanul obișnuit. Ba dimpotrivă. Rezultă, deci, că „fabrica de legi” va lucra atât de bine cât i-o va permite calificarea personalului. Iar acesta va fi atât de apt să performeze după cum i-au permis criteriile care au condus la crearea resursei umane.
De ce am făcut acestă lungă introducere? Pentru că, la fiecare ciclu electoral, apar niște ONG-uri care hibernează patru ani, băgându-se în seamă prin fel de fel de liste alcătuite după criterii suficient de incerte dacă nu dubioase.. Acestea se erijează în apărătoare ale moralei publice, țintuind la stâlpul infamei persoane despre care-și culeg informațiile de prin ziarele care scriu cum le dictează mogulii sau interesul. Nu există un sistem de criterii unanim acceptate, și nici un mecanism de selecție, care să facă din Parlament o incintă a absolutei curățenii morale și a priceperii. Nu putem spera că o țară marcată încă de fel de fel de tare să poată da la iveală un eșalon de exemplare inoculate. La urma urmelor, în Parlament vom avea o reprezentare la scară a societății – cu oameni mai buni sau mai răi, mai cinstiți sau mai puși pe căpătuială, mai dedicați sau mai egoiști. Curățenia Parlamentului se va produce odată cu cea a societății din care sunt extrași reprezentanții săi. Iată de ce cred că toate aceste spectacole de circ politic nu-și au rostul atâta timp cât nu sunt soluții și nici persoanele apte să le propună și să le impună.