Dupã ºapte ani, tot într-un septembrie, America suportã un nou atac, mai violent ºi cu urmãri mai profunde decît cel care a fãcut una cu pãmântul semeþele turnuri gemene. Aproape ca la o comandã marile bãnci, fala Americii, au început sã trosneascã din încheieturi ºi sã se prãbuºeascã una dupã alta într-un nor de dolari zdrenþãroºi zburând în toate pãrþile ºi acoperind ca un praf radioactiv casele celor care nu vor mai putea sã le plãteascã.
Nu se ºtie încã ce s-a întîmplat din punct de vedere tehnic, care a fost detonatorul acestui proces –cãci despre aºa ceva se vorbeºte, despre marile sume, imense, scoase ca la o comandã din bãnci. Este cert însã cã terenul era pregãtit pentru aºa ceva de bancherii înºiºi. ÃŽn aroganþa sa, sistemul bancar american s-a crezut intangibil ºi n-a mai avut mãsurã în goana dupã câºtig. Marii preºedinþi de bãnci au fost orbiþi de bonusurile personale ºi n-au ami þinut cont cã plapuma creditului nu poate fi întinsã la nesfârºit. Consecinþa este clarã: filmul nu va mai putea fi reluat de unde s-a rupt. Va trebui turnat un altul, cu alþi actori ºi cu altã recuzitã. ªi cu alþi bani.
Crizele fac parte din ADN-ul societãþii. Ele constituie momentul de descãrcare a unor tensiuni acumulate pânã ala pragul critic. Pentru o parte – de obicei cea mai mare – a societãþii, ele constituie o catastrofã. Pentru o alta, mult mai micã, sunt manã cereascã. Aºa cum a zis-o ºi Lavoisier, nici în societate nu se poate face abstarcþie de principiul legii sale: nimic nu se câºtigã, nimic nu se pierde – totul se transferã! Dintr-un cont în altul. Emoþionalitatea face ca la astfel de ocazii sã se vadã mai bine perdanþii ºi disperarea. Existã însã cei care câºtigã, ºi nu puþin. Cei care se vor instala la comenzile urmãtoarei etape.
Crahul, marele crah din septembrie a mai pus în evidenþã ceva: coerenþa net superiaorã a pieþei comune europene. Într-o lume tot mai globalizatã este aproape imposibil sã te pui la adãpost de efectele unei crize. Cutremurul de pe Wall Street n-amai generat însã tsunami-ul devastator la care ne-am fi aºteptat. De cealaltã parte a Atlanticului au ajuns mai degrabã temerile ºi emoþia. Europa s-a dovedit, din primele momente, aptã sã reacþioneze în mod coordonat ºi eficient, limitând efectele crizei. Desigur, sunt lucruri ce nu pot fi controlate, ºi cea mai necontrolabilã este panica.Cea care desãvârseºte dezastrele. Sunt ãnsã semne cã aceasta poate fi þinutã în limite rezonabile.
Dar cel mai surprinzãtor lucru rãmâne acela cã lecþiile pe care ni se propun de vreo douãzeci de ani despre valorile economiei de piaþã ºi ale concurenþialitãþii, a rolului statului nu mai fac nici doi bani de când Congresul a votat „subvenþionarea” sisitemului bancar falit.