Ion Iliescu observa, pe bună dreptate, nu numai faptul că PSD-ul a obţinut cel mai mic scor electoral din existenţa sa, devenind din cel mai important partid, unul de mâna a doua, dar şi că în ansamblul său, scrutinul din 25 noiembrie marchează cel mai important succes al dreptei. Într-adevăr, cumulate, voturile PD, PNL şi PLD ar fi suficiente pentru o guvernare „legitimă” – vorba dlui Băsescu – dacă Alianţa DA n-ar fi moartă şi îngropată.
Cum se explică acest succes, într-o ţară săracă, în care electoratul rămâne, preponderent, unul copleşit de probleme sociale? Răspunsul este: Băsescu.
Într-adevăr, Traian Băsescu reprezintă vectorul dreptei, indiferent că a fost vorba de PD sau PNL, sau chiar de PLD. Încercând să-şi „agaţe” referendumul de votul pentru europarlamentare el a reuşit, de fapt, să influenţeze europarlamentarele, sacrificându-şi uninominalul. Duminică, la vot au ieşit în special susţinătorii săi. Aceştia au avut ca prim obiectiv referendumul, şi abia apoi europarlamentarele. Votul pentru partide s-a împărţit de la acelaşi eşalon de votanţi – cei care mai au încredere în preşedinte şi doresc ca propunerile pe care le emite să fie puse în practică. Votul partidelor este, deci, votul unei categorii distincte de votanţi. Evident, nu în totalitate, dar cert majoritar. Din acest răspuns derivă o a doua întrebare: cât e de real tabloul care rezultă din vot? Este acesta raportul de forţe între stânga şi dreapta, sau între partide? Evident, răspunsul este: nu! Rezultatul este unul circumstanţial şi nu reflectă distribuţia opţiunilor în societate decât în măsura în care a fost vizat un anumit aspect: atitudinea faţă de propunerea votului uninominal. Activiştii pro-Băsescu, în general, şi cei anti-Băsescu, într-o măsură mult mai mică, au ieşit din casă şi au mers la vot. Ceilalţi – majoritatea de aproape trei sferturi – au stat acasă şi au aşteptat rezultatele. Cu siguranţă că acestea vor declanşa reacţii diverse. Cea mai importantă s-ar putea să fie cea a electoratului de stânga şi a celui radical care riscă să-şi vadă exponenţii opţiunilor lor ieşiţi din joc. De aceea cred că la cel mai apropiat nou test electoral – localele de anul viitor – rezultatele vor fi cu totul altele. Iar raportul de forţe nu va mai fi la fel de debalansat, în favoarea dreptei. Un rol important în clarificarea acestui aspect îl va juca în continuare preşedintele Băsescu. Deşi în pierdere evidentă de popularitate şi credibilitate – a fost, dealtfel, cea mai slabă performanţă a sa din toate timpurile -  el va continua să exercite influenţă asupra unui electorat mixt mai ales că acesta nu vede în el un exponent exclusiv al dreptei. Discursul său încrâncenat în favoarea democraţiei ar putea să devină un bumerang, iar poziţia democrată ocupată circumstanţial de oamenii lui Boc, să devină o amintire. Nici PSD-ul, cu toate crizele sale interne, nu poate să rămână un partid de doar 20%, după cum nici PRM-ul n-ar trebui să iasă atât de brusc din joc – dacă nu cumva chiar liderul său îi va da brânciul decisiv spre disoluţie. Localele din 2008 vor aduce la rampă o tripletă de partide cu ponderi apropiate şi cel mult încă un jucător de „balanţă”, cu posibilitatea de a o înclina în direcţia în care e dispus să joace.