Un mare talent nu este obligatoriu să fie dublat și de un mare caracter. Ba – și istoria culturii este plină de astfel de exemple – lucrurile pot sta exact invers.
O dovadă în acest sens ne oferă unul dintre candidații pentru un loc în Senatul României: invitat la o emisiune de publicitate electorală, acesta a declarat senin, că nu se teme de contracandidații din colegiul său, pentru că aceștia sunt niște „anonimi”. „Anonimii” au, unul, o experiență parlamentară de 8 ani, iar celălalt de 12 ani! Că el, când s-a hotărât să facă pasul în politică, a făcut-o doar ca să-i dovedească lui Nicolae Văcăroiu că poate să-l învingă. Din păcate pentru el, președintele Senatului s-a retras din cursă, preferând Curtea de Conturi și întărindu-i astfel candidatului nostru convingerea că a făcut-o de frica sa.
Florin Călinescu este un personaj. A apărut în vizorul opiniei publice atunci când Sârbu i-a oferit o pâine la emisiunea matinală a PRO TV unde i s-a dat libertatea să bată câmpii în stilul său inconfundabil, câteva ore pe zi. A făcut-o cu haz, așa încât a fost promovat cu un scheci de 10 - 15 minute, difuzat zilnic la o oră de vârf în care, alături de o echipă formată ad-hoc, parodia actualitatea politică într-o manieră adeseori distrugătoare pentru subiecți. A fost, această pastilă, intitulată „Chestiunea zilei”, momentul de vârf al exprimării talentului său autentic, în care obținea maximum de efect cu minim de mijloace. Popularitatea sa a crescut exponențial, astfel încât managerii din Pache Protopopescu au dorit să o speculeze eficient pentru post: s-a creat pentru Călinescu un show, copiat după cel al lui Jay Leno, în care pe umerii săi de comedian au fost puse sarcini intelectuale și politice, fără măsură de împovărătoare. În dârdora populatității s-au observat mai greu lacunele culturale și informaționale, predominând o agresivitate menită să-i pună la punct pe invitați și dezvoltarea unor teorii abracadabrante. Unii au crezut că datorită succesului de public, Călinescu poate deveni un vector politic. El însuși a cochetat din plin cu aceste oferte. Măgureanu l-ar fi vrut candidat la președinție, APR-ul îl invita la ședințe de instructaj ale candidaților, iar PSD-ul se gândea serios să-i dea în sarcină mobilizarea aliaților romi, datorită slăbiciunii sale evidente față de etnie. A renunțat de fiecare dată în ultimul moment. N-a renunțat însă la ideile de mărire. Considerând că PROTV-ul nu îi mai poate oferi nimic, s-a lansat într-o aventură managerială. A tras sfori să devină director al Teatrului Mic și să pună mâna pe falimentarul Tele 7 abc, pentru a-l revitaliza printr-un costisitor onemanshow. După un an de zile și vreun milion de dolari din banii patronului Freddy Robinson, a abandonat barca televiziunii pe care nu reușise să o scoată din derivă. Nici la Teatrul Mic n-a făcut mare lucru. Reușita artistică l-a ajutat însă în afaceri. A achiziționat IOR-ul și, cu mijloacele clasice, a început să-și înmulțească banii prin contracte cu statul. În condiția scăderii de formă artistică a revenit cu coada între picioare la PROTV unde a încercat să spargă gheața cu un sitcom în care-l parodia pe Băsescu. A făcut-o, însă, atât de grosier, încât n-a mai stârnit nici un fel de umor.
Virajul său spre politică este un fel de troc: liberalii, în căutare de „uninominali” cu popularitate, l-au achiziționat în schimbul unor contracte consistente oferite de armată firmei sale. Ajuns în postura de catindat, Călinescu și-a pierdut și ultimele fărâme de haz, jignindu-și contracandidații și delirând politicianist pe teme prinse după ureche.
Nu știu ce va fi la sfârșitul lunii. Poate că va intra în Parlamnet. Va fi, pentru el, un câștig. Pentru el și pentru firmele sale. Nu sunt sigur însă că cei care-l vor vota vor avea de câștigat altceva decât experiența unei mostre de oportunism.