Ziarul personal Octavian Andronic
19 Mar 2024 - 13:51
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

''Cât de relaxant e să ieși din lumea asta falsă a costumelor și a debitărilor de nonsensuri unde fiecare se simte mai important decât celălalt, nerealizând că ne petrecem viața făcând lucruri inutile''

-- Peter Imre, Corporate Affairs Director, Philipp Morris România

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

sâmbătă 21 octombrie 2006 Nr: 1833

Centrifuga liberală

de Octavian Andronic

Partidul Național Liberal pare condamnat să-și repete, mereu, propriile greșeli, neînvățându-se niciodată nimic din acestea. Partid proteic, populat de un număr record de veleitari, el se multiplică hrănindu-se din sine însuși, refăcându-și unitatea temporară prin devorarea propriilor progenituri. Liberalii au, probabil cea mai zbuciumată istorie contemporană. În timp ce principalul partid de stânga, cel social-democrat, a evoluat spre o unitate de monolit, după ce s-a debarasat de excrescențele democrată și aperistă, rămânând unitar chiar și în pofida zbuciumurilor cauzate de neașteptata trecere în opoziție, în timp ce țărăniștii și-au consumat întregul destin istoric în mai puțin de un deceniu, liberalii parcurg o cale aparte, descalificându-se prin ei înșiși. De la revenirea pe scena politică, datorită lui Câmpeanu și altor câtorva veterani, care au mai reușit - sau au crezut că au reușit - să păstreze ceva din spiritul marelui partid interbelic, clădit pe moștenirea Brătienilor, nava penelistă a plutit cel mai adesea în derivă, regăsindu-și doar pentru scurte perioade busola. Doctrina sa, atractivă pentru zona intelectualității, a adunat în jurul lui Câmpeanu un mare număr de adepți, în faza de început. Eroziunea partidului a intervenit însă rapid, sub presiunea conflictului între generații. PNL a fost primul partid care s-a rupt, creându-și aripi tinere și aripioare de diverse nuanțe. Fondatorul a fost mătrășit la primul congres, de după eșecul electoral din '92 și a fost nevoie de presiuni interne și internaționale pentru ca forțele sale să se regrupeze sub umbrela Convenției Democratice unde fruntașii din '90 au trebuit să accepte rolul umilitor de servanți ai țărăniștilor. Exercițiul puterii din intervalul 97-2000 a măcinat puținele forțe aruncate în luptă dură cu partenerii - orgolioșii țărăniști și voracii democrați și doar decizia - contestată și contestabilă - a președintelui de atunci, Valeriu Stoica, a salvat formațiunea de la o brutală coborâre sub pragul electoral. Stoica l-a 'zidit' pe Constantinescu în edificiul unui partid care avea de făcut față vicisitudinilor opoziției. Tot Stoica este cel care a luat și o altă decizie, salvatoare: să lase locul lui Stolojan, pentru a evita o nouă disoluție. Cu un liberal vopsit de circumstanță, partidul nu numai că s-a salvat, dar a și acces din nou la putere, grație noii formule de 'convenție democratică', parafată cu Băsescu. Ironic sau nu, cel căruia Tăriceanu&Comp îi datorează onorurile și favorurile de acum, a fost dat și el afară din partid. Locul începe să fie tot mai strâmt pentru puzderia de oportuniști grupați strategic în jurul celui care deține puterea de decizie. O putere care, însă, nu-i va folosi la nimic atunci când partidul va intra din nou în centrifuga destinului său istoric, înmulțindu-se din nou prin aripi și aripioare, cele atât de familiare peisajului liberal.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie