Întâmplarea face ca primele 600 de zile ale Guvernului condus de Adrian Năstase să se sărbătorească chiar în preajma celei mai negre aniversări din noul mileniu: 11 septembrie. Dacă există sau nu vreo legătură între cele două evenimente rămâne de discutat. Cu siguranță, însă, că ceea ce s-a întâmplat în 352 dintre cele 600 de zile se află în strânsă legătură nu doar cu evenimentul amintit, dar și cu cel care se va produce peste vreo două luni, la Praga. De cele două date se leagă atât o parte dintre neîmplinirile actualei guvernări dar și - probabil - unul dintre marile sale succese. Deși nu este o cifră uzuală, "600" a fost aleasă ca pretext de bilanț tocmai pentru interesanta sa poziționare în timp. După trei sesiuni parlamentare, Guvernul a fost în măsură să-și evalueze mai exact contribuția la punerea în mișcare a sistemului. Prin "sistem" înțelegând ansamblul de factori care fac ca o națiune să stea pe loc, să regreseze sau să avanseze. Oricâte rezerve critice s-ar putea manifesta la adresa PSD, este evident, însă, faptul că acesta a reușiut să stopeze regresul marcat de precedenta guvernare și chiar să se împingă complexa mașinărie înainte. A făcut-o, însă, cu prețul unui mare consum de energie, irosită în domenii colaterale și cu beneficii minime. Premierul are, în primul rând, meritul de a fi repus în funcție un ansamblu birocratic - în sensul bun al cuvântului - pe care înaintașii săi îl aruncaseră, pur și simplu, peste bord. I-a completat piesele lipsă (au apărut chiar și unele în plus) și s-a ocupat cu mare atenție de rezonanța sa, plasându-i amplificatoare de imagine. A reintrodus o stare de disciplină imperios necesară, a restabilit ierarhii și priorități. În același timp însă, principala nerealizare a "guvernului cu același nume" rămâne încrederea. Oamenii văd ceea ce guvernul nu le spune, și anume că corupția este în creștere, că nesiguranța persoanei se agravează, că amenințarea iernii este mai acută ca niciodată în condițiile în care cheltuielile de întreținere amenință să depășească întregul venit minim garantat. Aceasta din urmă rămâne defecțiunea cea mai îngrijorătoare a mașinăriei la ale cărei comenzi se află premierul. O mașinărie care gâfâie din greu pe urcușul spre Praga și care amenință să-și topească toate lagărele de pe urma acestui efort. O (altă) stranie coincidență face ca viitoarea aniversare, de pe malul Voltavei, să se poziționeze în dreptul unui alt număr, mai puțin fast, compus din de trei ori aceeași cifră... |