Întâmplarea face ca primele 600 de zile ale Guvernului condus de Adrian Năstase să se sărbătorească chiar în preajma celei mai negre aniversări din noul mileniu: 11 septembrie. Dacă există sau nu vreo legătură între cele două evenimente rămâne de discutat. Cu siguranţă, însă, că ceea ce s-a întâmplat în 352 dintre cele 600 de zile se află în strânsă legătură nu doar cu evenimentul amintit, dar şi cu cel care se va produce peste vreo două luni, la Praga. De cele două date se leagă atât o parte dintre neîmplinirile actualei guvernări dar şi - probabil - unul dintre marile sale succese. Deşi nu este o cifră uzuală, "600" a fost aleasă ca pretext de bilanţ tocmai pentru interesanta sa poziţionare în timp. După trei sesiuni parlamentare, Guvernul a fost în măsură să-şi evalueze mai exact contribuţia la punerea în mişcare a sistemului. Prin "sistem" înţelegând ansamblul de factori care fac ca o naţiune să stea pe loc, să regreseze sau să avanseze. Oricâte rezerve critice s-ar putea manifesta la adresa PSD, este evident, însă, faptul că acesta a reuşiut să stopeze regresul marcat de precedenta guvernare şi chiar să se împingă complexa maşinărie înainte. A făcut-o, însă, cu preţul unui mare consum de energie, irosită în domenii colaterale şi cu beneficii minime. Premierul are, în primul rând, meritul de a fi repus în funcţie un ansamblu birocratic - în sensul bun al cuvântului - pe care înaintaşii săi îl aruncaseră, pur şi simplu, peste bord. I-a completat piesele lipsă (au apărut chiar şi unele în plus) şi s-a ocupat cu mare atenţie de rezonanţa sa, plasându-i amplificatoare de imagine. A reintrodus o stare de disciplină imperios necesară, a restabilit ierarhii şi priorităţi. În acelaşi timp însă, principala nerealizare a "guvernului cu acelaşi nume" rămâne încrederea. Oamenii văd ceea ce guvernul nu le spune, şi anume că corupţia este în creştere, că nesiguranţa persoanei se agravează, că ameninţarea iernii este mai acută ca niciodată în condiţiile în care cheltuielile de întreţinere ameninţă să depăşească întregul venit minim garantat. Aceasta din urmă rămâne defecţiunea cea mai îngrijorătoare a maşinăriei la ale cărei comenzi se află premierul. O maşinărie care gâfâie din greu pe urcuşul spre Praga şi care ameninţă să-şi topească toate lagărele de pe urma acestui efort. O (altă) stranie coincidenţă face ca viitoarea aniversare, de pe malul Voltavei, să se poziţioneze în dreptul unui alt număr, mai puţin fast, compus din de trei ori aceeaşi cifră...