Statul comunist a comis un abuz flagrant atunci când a naþionalizat sau confiscat proprietãþile. Un abuz faþã de principiile unei societãþi pe care o contesta. Dispariþia acestei forme de guvernare a adus în atenþie necesitatea unei reparaþii. De la o negare aproape completã a acestui principiu, în timpul primelor guvernãri, lucrurile au evoluat spre o acceptare practic nelimitatã. Semnalul „retrocedãrilor totale” a fost dat de prima guvernare de dreapta, cea cederistã, continuat de cea de stânga care a urmat, într-un ritm mai temperat, pentru ca cea actualã sã se facã exponenta unei veritabile ofensive. În perpetuã cãutare de modele, la acest capitol România s-a mulþumit cu ideile proprii. „Sfânta proprietate” a devenit stindardul de luptã împotriva neo ºi cripto comunismului pitit în conºtiinþele unor politicieni care mai aveau rezerve. Nu a contat nici un moment cã statul nu avea resursele necesare pentru a compensa ceea ce nu se mai putea restitui în naturã ºi nici faptul cã în jurul nostru, regimuri mult mai liberale au temperat zelul restituþionar printr-o legislaþie cumpãtatã. La noi s-a declanºat pur ºi simplu o goanã dupã tot ce se putea restitui. Pare, desigur, ciudat, cã valul de documente autentice care s-a abãtut în ultimii câþiva ani asupra instituþiilor responsabile ºi a instanþelor, nu a avut un corespondent în primii ani de dupã Revoluþie.Dar, între timp, lumea s-a „deºteptat”: absenþa actelor autentice a fost compensatã de o veritabilã industrie a contrafacerilor – unele apropiate de perfecþiune.Birouri de avocaturã cu strânse legãturi în administraþie s-au lansat în identificarea en-gros a tot ceea ce ar fi putut fi restituit. A început o cãutare îndârjitã de descendenþi autentici sau de suplinitori ai acestora. Apo a început ofensiva propiu zisã în justiþie: miza s-a dovedit cel mai adesea prea mare pentru integritatea conduite unor magistraþi care au fãcut din retrocedãri cea mai profitabilã afacere personalã. S-au specializat instanþe ºi s-au constituit filiere de intervenþie ºi de negociere. Dacã DNA sau altã instituþie ar avea curiozitatea sã facã niºte statistici pe tema retrocedãrilor ar afla lucruri uluitoare: cã anumiþi judecãtori au retrocedat pe bandã rulantã, neþinând cont de dubiile pe care le ridicã autenticitatea documentelor ºi identitatea realã a persoanelor. A apãrut o castã de moºtenitori de profesie a cãror lãcomie, declanºatã de sucesul primelor intervenþii, pare sã nu mai aibe limite. Cu complicitatea unor autoritãþi sau persoane interesate se constituie o veritabilã castã de noi îmbogãþiþi pe seama neglijenþei sau a indiferenþei statului. Sã fie limpede: nu contest nici un moment dreptul celor cu adevãrat justificaþi în cerinþa lor de a fi puºi în posesia unor bunuri care le-au aparþinut de drept. Contest însã campania de spoliere a contribuabilului care plãteºte din propriul sãu buzunar hoþia ºi necinstea care conduc la crearea uneia dintre cele mai puternice ºi nocive mafii: aceea a retrocedãrilor ilegale.