Sfârșitul săptămânii trecute a fost marcat de un nou episod al disputei publice președinte-premier. Aflând, prin Croația, pe unde se afla în vizită oficială, despre intenția președintelui Băsescu de a demisiona în caz că va fi suspendat, Tăriceanu n-a mai avut răbdare să ajungă până acasă și a dat o declarație vitriolantă în care-l acuza de ‚disperare’ și de generarea non-stop a noi surse de tensiune. Bășicată, președinția a dat iute un comunicat în care spunea că aceste declarații făcute în străinătate nu fac decât să afecteze percepția României. Cu alte cuvinte: dacă avem de spălat rufe murdare (și avem, slavă Domnului) hai să le spălăm acasă, nu în public european! Iată o noutate absolută în strategia prezidențială: până acum, însuși Traian Băsescu perora că nu va înceta să-i vorbească pe inamicii reformei morale indiferent pe unde s-ar afla (el) și o și făcea, concret, pe la Berlin dacă-mi aduc bine aminte. Și tot atunci, Tăriceanu, urzicat, îl acuza că datorită acestor vorbe aruncate-n vânt, Standard and Poor’s ne-ar fi scăzut ratingul de țară. Toată treaba asta începe să semene cu un fel de joacă de-a ‚ce ție nu-ți place, altuia nu face’, ca-n filmul cu Stan și Bran comis-voiajori și clientul lor, care ajung să-și distrugă reciproc bunurile într-o avalanșă de situații gen bulgăre de zăpadă. În logica acestor lucruri, Traian Băsescu este la rând să meargă și el într-o vizită, unde să tune și să fulgere despre ‚consiliile de administrație’ mafiote de la București, iar Tăriceanu să sară ca ars, îngrijorat de renumele prost care se face României, tocmai când i-ar trebui unul mai bun. Mi-e teamă că este doar începutul: dacă se va ajunge la suspendarea președintelui și acesta își va da – cum a promis – demisia, va începe o campanie de atacuri reciproce furibunde, cum nici măcar cea electorală din 2004 n-a cunoscut. Vom asista la dezvăluiri șocante, incendiare – fără protocolul funcției Băsescu nu va ezita să dea pe goarnă tot ce știe de pe la servicii – în timp ce echipa premierului îi va răscoli frenetic prin hârtii și dosare, aducând la iveală mai bine decât a făcut-o PSD-ul, amănunte picante legate de celebrele cazuri ‚îngropate’ de Morar – Flota, casa din Mihăileanu, terenul din Pipera și altele. Ușor-ușor o luăm pe urmele Kiev-ului – tot le-a plăcut protagoniștilor ‚motivul’ portocaliu, pe care l-au importat iute de acolo – și Piața Universității din 1999 s-ar putea să apară ca o glumă față de ceea ce-ar realiza acum ehipele internaționale de PR. Totul spre marea mulțumire a Uniunii Europene care va constata că demersurile de adâncire a democrației dau roade mai mult decât spectaculoase la București. |