Continuăm să credem, în virtutea unei tradiții seculare, în virtuțile plecăciunii: cu cât ne facem mai preș în fața celor puternici, cu atât ne va merge mai bine. Este cazul recentei afaceri Schiffer: ne-am pomenit, plocon, cu bătrânul nazist, din dorința da a face un gest "amical" față de bieții americani, care altfel n-ar fi avut cum să scape de el, pentru ca de a doua zi să ne ia la înjurături organizațiile evreiești din America, pentru că nu-l trimitem pe acesta degrabă în judecată! Din lac în puț! Stau și mă întreb dacă am fi avut belele mai mari în cazul în care autoritățile românești spuneau din capul locului: nu ni-l trimiteți că nu-i al nostru! E născut chiar la voi, în America, și de mai bine de 60 de ani el și părinții lui au pierdut cetățenia română! Trimiteți-l voi în judecată, și rezolvați-vă totodată problema cu evreii! Acum, că e scandalul cât casa, și s-au ambalat și premierul și ministrul de externe, ar fi momentul să aflăm: cine și pe ce bază a fost de acord ca Shiffer să fie trimis în România? De ce ne-am asumat noi un astfel de rol, de "mamă a răniților" naziști, cu atât mai mult cu cât n-aveam nimic cu persoana și cu problemele ei? "Am crezut că acest domn și-a rezolvat problemele în Statele Unite" - spune premierul și este evident că nu a fost informat corect și că a funcționat, păgubos, vechiul sindrom al plecăciunii față de Înalta Poartă. "România a crezut că face un gest de solidaritate față de partenerii americani" - a mai explicat dl Năstase, dând în vileag mecanismul deciziei. Nu știm, poate că turcilor și rușilor le-o fi plăcut povestea asta cu "capul plecat" . Cine-i cunoaște, sau vrea să-i cunoască mai bine pe americani, va afla cu surprindere că ei nu-i iubesc și nici nu-i stimează pe cei slugarnici. Că-i disprețuiesc. Ar fi păcat ca după toate lucrurile bune câte s-au întâmplat până acum să ne alegem, în loc de recunoștința Americii, cu disprețul ei. Pentru un Schiffer. Nici măcar Claudia... |