Bietul om, n-are linişte nici în mormânt. O anchetă internă a Parchetului a ajuns la concluzia că trecutul între drepţi procuror Cristian Pananit, cel care s-a condamnat singur la moarte în urmă cu vreo două luni, aruncându-se de la etaj - suferea de grave tulburări psihice.  Concluzia a fost trasă în urma audierii unor martori şi a înregistrării impresiilor acestora.  O concluzie pe care nici un medic n-a parafat-o pentru simplul motiv că metodele de investigaţie criminalistică n-au nimic în comun cu investigaţia medicală.  Dar nu asta interesează Parchetul General, reprezentanţii săi, doresc să-şi liniştească conştiinţa şi să înlăture suspiciunile care planează asupra şefilor procurorului, că l-ar fi împins deliberat spre un astfel de gest, datorită concluziilor supărătoare la care acesta ajunsese în cursul cercetărilor pe care le făcea la o serie de dosare.  Nu dintre cele mai simple.  Ba din contră.  Putem - cum sunt tentaţi cei mai mulţi - să nu acceptăm punctul de vedere al Parchetului general. dar putem să-l şi acceptăm.  Şi abia atunci ne dăm seama că Parchetul General are probleme.  Mari probleme.  Dacă Panait avea probleme de sănătate mintală, este clar că acestea nu s-au putut declanşa peste noapte că aveau o oarecare vechime.  Şi că în toată această perioadă, probleme de o gravitate majoră, ce implicau răspunderi deosebite, s-au aflat la mâna unui om labil psihic şi cu o responsabilitate cel puţin limitată.  Că existenţele unor oameni - cărora nu li s-a stabilit vinovăţia - s-au aflat la cheremul unei persoane căreia-i lipsea discernământul!  Oare câţi astfel de procurori - pe care nimeni nu-i testează din punctul de vedere al stabilităţii psiho-emoţionale-populează Parchetul?  Câte drame vor trebui să se mai întâmple pentru a se institui o regulă de aur, în zona în care cineva are dreptul să intervină în existenţa altora - şi anume aceea a garanţiilor medicale.  A certificatului de sănătate