''Presimt că voi afla în curând că domnul Tăriceanu a eliminat vizele Schengen pentru români, că a obținut aderarea României la NATO și că a finalizat glorios negocierile cu UE. Sper să nu aflu și că are o vilă la Cornu''
Bietul om, n-are liniște nici în mormânt. O anchetă internă a Parchetului a ajuns la concluzia că trecutul între drepți procuror Cristian Pananit, cel care s-a condamnat singur la moarte în urmă cu vreo două luni, aruncându-se de la etaj - suferea de grave tulburări psihice. Concluzia a fost trasă în urma audierii unor martori și a înregistrării impresiilor acestora. O concluzie pe care nici un medic n-a parafat-o pentru simplul motiv că metodele de investigație criminalistică n-au nimic în comun cu investigația medicală. Dar nu asta interesează Parchetul General, reprezentanții săi, doresc să-și liniștească conștiința și să înlăture suspiciunile care planează asupra șefilor procurorului, că l-ar fi împins deliberat spre un astfel de gest, datorită concluziilor supărătoare la care acesta ajunsese în cursul cercetărilor pe care le făcea la o serie de dosare. Nu dintre cele mai simple. Ba din contră. Putem - cum sunt tentați cei mai mulți - să nu acceptăm punctul de vedere al Parchetului general. dar putem să-l și acceptăm. Și abia atunci ne dăm seama că Parchetul General are probleme. Mari probleme. Dacă Panait avea probleme de sănătate mintală, este clar că acestea nu s-au putut declanșa peste noapte că aveau o oarecare vechime. Și că în toată această perioadă, probleme de o gravitate majoră, ce implicau răspunderi deosebite, s-au aflat la mâna unui om labil psihic și cu o responsabilitate cel puțin limitată. Că existențele unor oameni - cărora nu li s-a stabilit vinovăția - s-au aflat la cheremul unei persoane căreia-i lipsea discernământul! Oare câți astfel de procurori - pe care nimeni nu-i testează din punctul de vedere al stabilității psiho-emoționale-populează Parchetul? Câte drame vor trebui să se mai întâmple pentru a se institui o regulă de aur, în zona în care cineva are dreptul să intervină în existența altora - și anume aceea a garanțiilor medicale. A certificatului de sănătate