Era de presupus că în fața unui previzibil veto prezidențial, candidatura calificată - din punct de vedere diplomatic - a lui Teodor Meleșcanu devenea una riscantă. De aceea, consensul s-a abătut asupra tânărului și elegantului istoric, ale cărui relații cu Cotroceniul nu sunt la fel de compromise ca ale majorității fundamentaliștilor liberali. Așa încât Tăriceanu nu va merge la Cotroceni cu mâna goală, cum a mai făcut-o pentru a încerca să întrerupă pauza creată prin demiterea lui Ungureanu, pe motive de partizanat politic. Cu președinția!
Dacă va fi acceptat - și nu prea văd de ce n-ar fi - Cioroianu devine cel de-al noulea șef al diplomației românești postdecembriste. Patru dintre cei nouă - Celac, Meleșcanu, Ungureanu și Geoană - au provenit din structurile ministerului, având la bază pregătire diplomatică. Alți patru - Roman, Năstase, Severin și Pleșu - au venit din afară. Cel mai din afară este Andrei Pleșu. Distins critic de artă, literat, el a intrat în jocul politicii, prima dată ca disident, când a primit portofoliul Culturii în guvernul provizoriu, iar a doua oară la Externe, după demisia precipitată a lui Adrian Severin, în guvernarea cederistă. Insist asupra lui Pleșu deoarece cred că are cu Cioroianu cele mai multe filiații. Extracția intelectuală, vocația critică și adierea constantă a unui nonconformism care l-a direcționat spre zona contestatară. Și Pleșu și Cioroianu au făcut pasul înainte sau înapoi, spre sau dinspre societatea civilă. Ambii au reușit să-și conserve, într-o atmosferă extrem de agitată de suspiciuni multiple, un statut de integritate morală, care se dovedește, în cele din urmă, a fi cel mai prețios capital politic.
Adrian Cioroianu a funcționat corect, dar nespectaculos, în calitatea sa de parlamentar și de europarlamentar. Cea din urmă i-a oferit și bruma de cultură diplomatică de care va avea nevoie ca de aer ca ministru. Este oare, însă, suficient? Pleșu a capotat lamentabil în contact cu presiunea evenimentelor din Iugoslavia. Este, însă, puțin probabil, ca astfel de situații să se repete. Principala presiune asupra viitorului ministru de Externe va veni însă din interior. Dinspre Cotroceni, sediul unor inițiative hazardate și nerealiste, cu care Cioroianu va fi nevoit să conviețuiască dacă va dori să supraviețuiască. Aceasta va fi proba de foc a unui ministru pe care noua condiție a României, de țară membră a NATO și a Uniunii Europene îl va scuti de multe dintre întrebările la care ar fi trebuit să răspundă. Dar nu-l va scuti de multe altele.
|