Un confrate din presa scrisă m-a contactat zilele trecute solicitându-mi răspunsul la o anchetă pe care o efectua în legătură cu dificultăţile pe care un nou post de televiziune le întâmpina în intrarea sa pe piaţă din partea autorităţii în materie. Colegul întreba, mai mult sau mai puţin direct, dacă mi se părea normal ca postul să nu fie avizat, chiar dacă mai avea de rezolvat câteva "mici formalităţi". Cu riscul de a fi acuzat de parti-pris, sau de a mi se interpreta răspunsul ca un semn de teamă faţă de un posibil concurent, am răspuns "da". Da, mi se pare normal să nu primească aprobările înainte de îndeplinirea tuturor condiţiilor pe care le stipulează legea. Mi se pare normal ca legea să fie respectată, inclusiv de către ziarişti, în integralitatea ei şi nu pe capitole. Nu cred, deasemenea, că breasla gazetărească (se spune că postul cu pricina ar fi finanţat de gazetari) are temei să se erijeze într-o super-categorie, cu mai multe drepturi decât altele. Aici - şi în alte cazuri - este vorba de principii şi nu de excepţii. De mult prea multe ori în ultimul deceniu legea şi principiul fundamental al datoriei de a fi respectată au fost călcate în picioare cu nonşalanţă, pe motiv că finalitatea încălcărilor ar putea fi una pozitivă, folositoare. Aşa ceva nu se poate şi nu trebuie îngăduit. Consider că trebuie protestat cu vehemenţă dacă regulile ce se cer respectate sunt strâmbe sau prost alcătuite - dar protestul nu se poate concretiza în încălcarea lor cu bună ştiinţă. Şi nici în presiuni şi în şantaj - ceea ce devine, până la urmă, un astfel de protest. Respectând legea, suntem datori să avem încredere că tot ea ne apără împotriva abuzurilor. Or, dacă CNA a comis sau comite prin interdicţia sa un abuz, tot legea este aceea care îl va sancţiona dând în final satisfacţia pe care partea vătămată încearcă să şi-o dea de una singură.