Banca Naţională a intrat la idei în legătură cu preţurile caselor. După ce a ignorat semnalele trase de Uniunea Notarilor, încă de la sfârşitul anului trecut, guvernatorul Mugur Isărescu i-a chemat acum pe notari să se consfătuiască cu ei. De ce? Simplu: orice tranzacţie imobiliară trece prin mâinile unui notar. Altfel nu se face. Chiar dacă Uniunea Europeană ar vrea să le retragă notarilor acest monopol, şi să-l împartă cu agenţii imobiliari şi cu avocaţii. Deocamdată, notarii sunt stăpâni pe situaţie: în cabinetele lor se parafează vânzările şi cumpărările. Tot în cabinetele lor vin oamenii cu sacoşele de euro şi-i numără răbdători, cu martori. Chestia asta nu e deloc europeană şi şeful notarilor, dl. Mănescu, i-a cerut guvernatorului să dea o directivă prin care astfel de operaţiuni, mai mari de 10.000 euro, să se facă doar prin transfer bancar. Guvernatorul, ca şi autorităţile, se mai gândeşte. Nu e uşor să înlături o tradiţie. Românul care vinde vrea să simtă foşnetul bancnotelor sub degete. Nu al ordinelor de plată. Apoi, dacă intră băncile pe fir, se alege praful de tranzacţii. Şi de bursa imobiliară. La notar poţi să declari orice preţ, ori mai mic, ca să plăteşti mai puţine taxe, ori mai mare, ca să justifici bani negri. Viramentul bancar poate fi dezastruos pentru ambele direcţii.
Ce se întâmplă, totuşi, pe piaţa imobiliară? De ce nebunia asta?
Simplu: românii au descoperit o nouă sursă energetică: pământul. Terenurile. Nu sunt ca petrolul. Ba ceva mai tari. Nu aveau habar pe ce comori stau. Acum au descoperit secretul şi s-a pornit nebunia. Stimulată de supralicitarea şi de vehicularea unor mari sume ivite din neant, tranzacţiile sfidează logica şi bunul simţ. În România terenurile şi casele sunt mai scumpe ca oriunde în lume. Deşi românii n-au banii pe care-i au cei de pe aiurea. Zona imobiliară a devenit un nou Caritas, în care toţi jucătorii speră să scoată de opt ori cât face. Terenul. Sau casa. Sau apartamentul.
Dar, orice joc piramidal are un moment al adevărului. Când cursa încetează să mai fie alimentată. Şi atunci totul se prăbuşeşte. Câţiva rămân cu ce-au câştigat la început. Iar restul cu paguba.
Caritasul imobiliar român se apropie de această fază sub aceleaşi priviri inocente şi dezinteresateale autorităţilor.