De mai bine de 16 ani, în România funcționează o ficțiune: societatea civilă. Aceasta a fost înțeleasă - și pusă în practică - imediat după Revoluție, ca o reacție intelectuală la acapararea puterii de către 'moștenitori' ai vechiului regim și ca o compensație la faptul că Opoziția de extracție istorică era slabă și dezbinată - incapabilă să se opună noilor tendințe. Grupul de Dialog Social și, mai târziu, Piața Universității au fost expresiile cele mai concrete ale unei societăți civile ce tindea să se transforme în alternativă politică reală a FSN-ului, din care au plecat, rând pe rând, cei plasați acolo - în Consiliul inițial - de nevoia de a fi reprezentată și opoziția - câtă a fost - față de regimul totalitar.
Această societate civilă a jucat un rol activ în construcția Convenției Democratice, ca bloc electoral capabil să se opună urmașilor Frontului, și tot ea este cea care l-a împins în față pe Emil Constantinescu. Finanțată și instruită la școlile occidentale ale democrației, această categorie a înregistrat, pe lângă succese, și eșecuri memorabile. Cel mai spectaculos a fost chiar acela al Convenției, incapabilă să pună în practică ideile din Opoziție, iar Emil Constantinescu s-a dovedit a fi prea puțin pregătit pentru a prelua o povară de un asemenea calibru. Cât despre reprezentanții propriu-ziși ai Alianței Civice și ai formațiunilor adiacente, cooptați sau promovați în structurile operative ale Puterii - aceștia au realizat, la rândul lor, contraperformanțe majore (să ne amintim nu mai mult decât conducerile televiziunii și radioului de stat!). Fără prea multă jenă, protagoniștii s-au retras, după 2000, la posturile lor, unde și-au reluat demersurile civice de parcă n-ar fi consumat niciodată din usturoiul puterii.
Ceva, neplăcut pentru 'zonă' se întâmplă încă de când a început deconspirarea masivă a colaboratorilor securității, pentru care se militase intens: au început să iasă la iveală 'cârtițe' . persoane dintre cele mai active și mai necruțătoare în demersul lor anticomunist și antisecurist. Sau, legate strâns, prin căsătorii sau prietenii, de acestea.
Cu fiecare nou nume care se ițește din dosarele adunate la CNSAS, credibilitatea acestei 'societăți civile' scade. Odată cu ea se năruiesc și miturile pe care a încercat să le impună. Aproape firesc, locul începe să fie ocupat de un alt tip de societate civilă, una de un soi mai băștinaș, mai puțin alimentată din conturile unor agenții sau ale unor susținători ai societății deschise, fără frontiere: presa. Și, alături de aceasta, sindicatele și chiar patronatele. O tripletă care, pe măsura ce reușește să-și definească opțiunile și obiectivele, va introduce elementele de echilibru social și moral de care are nevoie societatea.
|