Cine n-are bătrâni, să-i cumpere, zice un proverb care, însă, nu precizează și de unde s-ar putea face asemenea achiziții și la ce prețuri. PSD-ul are, din întâmplare, astfel de exemplare.Chiar pe președintele –fondator al partidului, pe care zelul mai noilor membri nu a reușit să-l scoată definitiv din scenă, după Congresul din 2005.Iliescu a rămas în partid, unde se dovedește a fi o nucă tare pentru dinții de lapte ai noilor lideri. Deloc dispus să-și asume o disciplină de partid formală în care toată lumea să spună ceea ce spune „șeful”, Iliescu a contraatacat dur zilele trecute, pe tema moțiunii pe care PSD-ul, într-un elan necontrolat, a promis că o va introduce luni, 10 septembrie, la „12 trecute fix”. Promisiune solemnă, fără loc de întors, pe care acum toată lumea o așteaptă cu sufletul la gură. Iliescu le-a atras atenția colegilor săi că n-au prea stat pe gânduri când au luat această decizie, uitând pur și simplu să-și pună o întrebare esențială: ce se va întâmpla după moțiune, mai ales dacă aceasta va trece? Cam același lucru s-a îmtâmplat cu câteva luni în urmă când același PSD, condus de același Mircea Geoană, într-un elan similar, a declanșat procedura suspendării președintelui Băsescu. Nici atunci nu și-a bătut nimeni capul cu ce se va întâmpla după. Și s-a întâmplat că Băsescu a ieșit victorios din aceasta confruntare, țintuindu-i la sâlpul infamiei pe cei care cutezaseră să atenteze la icoana sa de fiu al poporului. Pentru prima dată în istoria de aproape 18 ani a democrației românești, o moțiune de cenzură nu mai este un simplu exercițiu retoric, și are șanse de reușită. Este meritul conjuncturii, nu al PSD-ului. Angajamentul luat de Geoană se poate întoarce însă, ca un bumerang, înpotriva sa. Întâi pentru că, odată demolat Guvernul Tăricenu, nu există nici o garanție că i-ar putea lua locul un „Guven Geoană”. A doua oară, pentru că dacă Geoană nu va fi desemnat să formeze un nou guvern, va fi desemnat un altul, cel mai probabil Blaga, care însă nu va reuși să obțină susținerea necesară. Și atunci se va ajunge la alegeri anticipate - o formulă care va lovi dur pe toată lumea, opozanți sau guvernanți, nu contează. Ce e de făcut? Deja se speculează că se studiază intens formula de înlocuire a moțiunii de cenzură cu două moțiuni simple-una pe învățământ și alta pe sănătate, de pildă, ceea ce n-ar mai însemna că trebuie să cadă capul lui Tăriceanu, autorii mulțumindu-se cu două capete mai mici. În oricare dintre situații perdantul devine Mircea Geoană, pe care nu se mai știe cât de mult îl mai susțin susținătorii săi, și câți sunt ce care l-ar dori ieșit din cărți,până nu e prea târziu. |