Toată lumea pare nemulţumită de misiunea pe care urmează să o primească dl Orban - Leonard - în viitoarea sa calitate de comisar european. Mediile de informare s-au întrecut în calificative discreditante - şef al xeroxurilor de la Bruxelles, comisar al traducătorilor, conţopist-şef. Ba unii, glorioşii PSD-işti, ai căror negociatori au ţinut piept comunitarilor din comoda poziţie 'în genunchi', ar vrea acum ca Tăriceanu să respingă oferta şi să ceară un domeniu mai reprezentativ. Să zicem că Tăriceanu ar fi capabil să facă şi această nouă gafă, de parcă n-ar ajunge câte a făcut deja: ce-am obţine în felul ăsta? Se va grăbi dl Barrosso, de teamă să nu supere poporul român, să ia extinderea de la finlandezii lui Rehn şi să ne-o dea nouă? Sau - cum naiv spera comisarul ratat Vosganian - să facă rost, el ştie cum, de portofoliul economiei sau al culturii, şi să ni-l pună pe tavă? Părerea mea este că ceea ce ni s-a oferit este cât se poate de potrivit. Unu: pentru că indiferent ce domeniu i s-ar fi alocat, comisarul român n-ar putea să se folosească această poziţie pentru a face rost de cine ştie ce beneficii pentru ţara sa. Sigur, nu trebuie să fim naivi şi să ne închipuim că asemenea calcule ies complet din uzanţe. Ele se fac însă cu discreţie, pentru că odată intrat în structura comunitară comisarul este reprezentantul Bruxelles-ului, nu al Bucureştiului. El îi va da socoteală lui Barrosso, nu lui Tăriceanu. Doi: am fi putut avea pretenţii - şi am fi putut negocia un sector mai acătării, dacă ne-am fi aflat printre cei 10, admişi în urmă cu doi ani. Nu ne-am aflat, şi asta nu din vina Uniunii Europene sau a cine ştie căror duşmani ascunşi. Nu ne-am aflat pur şi simplu pentru că n-am fost în stare să îndeplinim criteriile de aderare odată cu ceilalţi. Că nu prea le îndeplinim nici astăzi, e altă poveste, şi cred că trebuie să mulţumim conjuncturii care a făcut ca Uniunea să adopte poziţia potrivit căreia lăsarea noastră pe dinafară încă vreun an-doi ar fi complicat prea mult lucrurile. Aşadar: să zicem mersi că de la 1 ianuarie 2007 suntem înăuntru. Să zicem mersi că avem un comisar european, ultimul sosit (şi în ce condiţii!) şi că, de bine de rău, s-a găsit şi pentru el o porţie tăiată din farfuria unuia care a sosit mai devreme la ospăţ. Măcar să avem şansa să dovedească dl Orban că este un bun administrator al celor vreo douăzeci şi ceva de limbi comunitare, că armata de translatori stă drepţi în faţa sa şi-i ascultă comenzile. Atunci se vor găsi, poate, şi soluţii mai bune. Acestea vor depinde însă, direct, şi de performanţele ţării care l-a propulsat pe dl Orban în această poziţie, şi aici vor trebui concentrate eforturile noastre. Altminteri, proverbul cu capra râioasă care ţine coada sus este mai potrivit ca oricând cu atitudinea dominantă în acest moment.