A murit patronul cârciumii “La Cocoşatu” din Băneasa. Şi-a pus capăt zilelor. Era bolnav şi dator – două maladii mortale. Ceea ce părea o poveste de succes a sfârşit tragic.

În Băneasa, mergea vestea, se fac cei mai buni mici. Faima s-a întins din om în om şi, odată cu ea, a prosperat şi cârciuma. De la o mică terasă cu grătar, la ditamai construcţia, cu parter şi etaj, ba chiar şi cu o terasă nouă pusă de-a dreptul pe domeniul public. Dlui Oiţă i s-a dus buhul şi, odată cu lumea care dădea năvală să se înfrupte cu celebrii mici preparaţi şi perpeliţi de către colaboratorul său de la care şi-a luat cârciuma numele, au început să curgă şi banii pe care patronul a început să-i bage prin alte afaceri şi proprietăţi. Lucrurile au mers bine – ca peste tot – până prin 2009, când aripa rece a crizei a început să fâlfâie şi deasupra grătarului. Faţă de amploarea pe care i-o luaseră afacerile – consolidate prin credite substanţiale la bănci  - micii au început să nu mai facă faţă. Era şi greu – micii fiind câţi erau (ba şi ei tot mai puţini, că lumea nu mai făcea coadă ca altădată), iar ratele la bănci tot mai mari. Iar lucrurile au mers aşa până în ziua în care dl Oiţă a ajuns la concluzia că singura soluţie de a scăpa de datorii şi de necazuri este să plece puţin. Pe lumea cealaltă…

Povestea “Cocoşatului” este una în care se regăsesc nu puţini dintre capitaliştii tranziţiei. Oameni cărora afacerile le-au mers, ba pentru că, după Revoluţie, lumea era dispusă să cumpere orice, ba pentru că s-au privatizat furând clienţii întreprinderilor de stat la care lucraseră, ba pentru că s-au ivit, din senin, nişte oportunităţi care i-au prins în pole-position. Banii au început să se adune – erau bani ieftini, ce veneau uşor – şi marea problemă a acestor beneficiari era ce să facă cu ei? În ce să-i bage? Şi au început să-i bage în maşini cât mai scumpe, în viloaie cu multe etaje, în amante tinere şi în afaceri care promiteau câştiguri uşoare şi rapide.

Până în ziua în care a venit criza şi toate aceste construcţii de conjunctură au început să se prăbuşească. Mari averi s-au înjumătăţit peste noapte, proprietăţi întinse au rămas fără valoare de întrebuinţare, piaţa n-a mai reclamat produse şi servicii lipsite de o bază serioasă. Bogaţii tranziţiei au început să scapete, i-au părăsit amantele (dar şi-au regăsit nevestele), încălzirea vilei a început să-i coste o avere, iar investiţiile demarate au rămas în bătaia ploii şi a vântului, la “roşu”, pe câmpurile pustii în care încercaseră să creeze zone rezidenţiale de vis, dar fără utilităţi şi drumuri.

Marele experiment al capitalismului de tranziţie sfârşeşte în decepţie şi deznădejde. Uneori chiar în ştreang…