Personal n-aº prea agrea ideea unei culpe în faptul cã un student eminent a fost remarcat ºi promovat în stucturile organizaþionale ale vremii. Mi se pare chiar logic, pentru cã sunt convins cã eºaloanele superioare ale fostului partid comunist n-au fost populate doar de indivizi lipsiþi de calitãþi personale, compensate doar de slugãrnicie ºi oportunism. ªi nici oportunismul nu mi se pare, la urma urmei, o trãsãturã sutã la sutã negativã: specularea ºansei face parte din regula oricãrui tip de competiþie.
Când a devenit, spectaculos e drept, secreatar de stat în guvernul Ciorbea, la Ministerul de Externe, Mihai Rãzvan Ungureanu nu avea un record personal la fel de spectaculos, cu excepþia celui din perioada utecistã. Avea însã o mare dorinþã de a promova ºi era înzestrat cu calitãþi ajutãtoare. S-a bucurat ºi de sprijinul miniºtrilor care s-au perindat, în perioada Convenþiei Democratice – Severin, Pleºu ºi Roman – la cârma Externelor ºi, dacã n-ar fi fost eºecul remarcabil al acestei guvernãri – soldat printr-o masivã sancþiune electoralã - poate cã ºi cariera lui Mihai Rãzvan Ungureanu a fi cãpãtat încã de atunci o altã traiectorie. ÃŽnsã, cum se întâmplã, orice rãu poate fi spre bine. Plasarea sa la SECI, la Viena, cu sprijinul direct al amicului Bodo Hombach, l-a þinut într-un con de umbrã, dar l-a ºi protejat, prin lipsa expunerii mediatice. Aºa încât atunci când s-a format Guvernul Tãriceanu, opþiunea pentru el, ca ministru de Externe, a apãrut aproape ca una fireascã. Mai puþin fireascã a fost însã condiþia în care l-a plasat evoluþia relaþiilor dintre preºedinte ºi premier. Aflat la mijloc, între ciondãnelile ºi rãfuielile dintre cei doi foºti aliaþi, Ungureanu a fost nevoit sã danseze pe sârma subþire a compromisului, ceea ce n-a putut duce la altceva decât la o cãdere spectaculoasã, fãrã plasã. Incidentul românilor arestaþi prin Irak a produs o veritabilã crizã internã, rezolvatã doar prin demisia – atent negociatã – a ministrului ºi prin întoarcerea sa la primitoarea Vienã, unde îl aºtepta, de fapt, familia. Cã chiar Tãriceanu avea sã-l regrete, în perioada prestaþiei dezastruoase a unui alt tânãr liberal, incomparabil mai puþin pregãtit pentru aceastã funcþie decât Ungureanu (e vorba despre Cioroianu) e altã poveste. Cert este cã Bãsescu a avut un bun prilej de revanºã atunci când a funcþia de director al SIE s-a vacantat prin demisia fostului sãu consilier ºi când propunerea ca Ungureanu sã-i ia locul a reprezentat un fel de sulã în coasta premierului. Tãriceanu n-a prea avut loc de întors, fiind vorba ºi de un liberal de-al sãu ºi a înghiþit, cu noduri, gãluºca.
De când e ºef peste spioni, Ungureanu s-a comportat, în linii mari, în nota atribuþiilor de serviciu. A mai spart câteodatã tãcerea cu declaraþii mai puþin diplomatice, dar care n-au mai fãcut vâlva de altãdatã. Acum se aflã iar în colimatorul presei prin zvonurile de pe „surse” cum cã Bãsescu l-a pregãtit pentru o nouã loviturã: propunerea sa ca viitor premier, într-un scenariu care implicã repetarea clacãrii tradiþionale a lui Stolojan. Cât e simplu scenariu ºi cât realitate, vom afla mai curând decât se crede…
|
| Accesari:
2774
|
Adauga o opinie