Nu este pentru prima datã când cad într-o ‚capcanã’ de presã. Este un risc pe care meseria îl pune în evidenþã, cu toate consecinþele sale. Apar aserþiuni – unele ºocante – pe care branºa le preia fãrã a mai solicita garanþii de autenticitate, trimiþându-le direct în folclor. Este cazul, de pildã, al celebrei fraze ‚Victoraº, ai grijã de copii’ – pe care ar fi adresat-o Elena Ceauºescu lui Stãnculescu, pe acoperiºul CC-ului.
Nimeni nu poate sã o confirme, cu atât mai puþin ‚andrisantul’, dar ea continuã sã domine amintirile Revoluþiei. Nenumãrate astfel de exemple îºi fac loc în legenda politicã a contemporaneitãþii, negarea sau rejectarea lor nemaifãcându-se auzite în hãrmãlaia controverselor de fiecare zi.
Aºa ar fi ºi povestea cu ministrul Cioroianu, care la nu se ºtie ce reuniune internaþionalã ar fi confundat Georgia cu Azerbaidjanul. ªtire-bombã pe care o jurnalistã de la o agenþie cu pretenþii a lansat-o spre marea bucurie a tuturor celor care au un cui asupra noului titular de la Externe sau vreo datorie moralã faþã de titularul de la Cotroceni. Mãrturisesc cã, împotriva obiceiului, am dat ºi eu credit acestei poveºti tentante, deºi bunul simþ mi-a dat un ghiont îndemnându-mã sã refuz asocierea Cioroianu-Udrea. În sensul cã, deºi n-a fost consilier prezidenþial, primul este mai puþin pasibil de a face o asemenea confuzie, care þine mai ales de culturã generalã.
Un coleg mai binevoitor, mi-a semnalat cazul ºi mi-a fãcut ºi demonstraþia erorii. Ca întotdeauna, o ‚mea culpa’ nu rezolvã mare lucru. Nu cred nici cã dl Cioroianu este atât de orgolios încât sã mã dea în judecatã pentru a obþine o satisfacþie moralã, tardivã ºi inutilã. Nu pot sã nu sesizez însã o campanie subtil concertatã împotriva celui mai tânãr membru al Guvernului. Evident, acesta nu are experienþa unui diplomat de carierã. Nici n-are cum. Are însã o solidã culturã ºi uzul european al unui astfel de tip de relaþii pe care nici alþi titulari ai portofoliului Externelor nu l-au avut. ªi nici funcþia de ministru de Externe nu mi se pare a fi una mai puþin politicã decât altele (câtã pregãtire diplomaticã avea Jocshka Fischer?) Acest handicap nu mi se pare însã a fi unul care sã facã necesare atacurile la care este supus, sistematic Cioroianu pentru a se justifica rezervele ºi ostilitatea cu care ºeful statului i-a întâmpinat candidatura (acelaºi ºef de stat care o considera pe domniºoara Pârvulescu calificatã pentru Integrarea Europeanã). Cred, mai degrabã, cã interesul general cere ca Cioroianu sã fie sprijinit în demersurile sale de a controla domeniul ºi de a obþine rezultatele de care are nevoie mai mult þara, decât el personal.
Sigur, ºtiu cã se mai pot suspecta anumite lucruri, cum cã un ministru de Externe ar putea dobândi prea mult capital politic pentru a deveni, la un moment dat, un concurent periculos pentru dobândirea unei anumite demnitãþi, dar mã feresc sã continui pe o astfel de partiturã. E încã prea devreme. Sau nu? |