Luna trecută, la Petra, a avut loc o conferință a laureaților Premiului Nobel. Au participat nu mai puțini de 33 de deținători ai acestei distincții excepționale. Organizată la inițiativa regelui Abdullah al Iordaniei, în colaborare cu Fundația pentru Umanitate, condusă de Ellie Wiesel, conferința s-a soldat cu lansarea unui fond de 10 milioane de dolari pentru susținerea cercetărilor științifice și cooperării în acest domeniu în regiune. În regiunea Orientului Mijlociu, bineînțeles, loc în care intoleranța și ura au făcut ravagii de-a lungul ultimei sute de ani. Este o inițiativă istorică, aș spune, iar faptul că la originea sa stă monarhul modern și luminat Abdullah al-II-lea, fiul regelui Hussein, nu este deloc întâmplător. Cum nu este întâmplătoare nici alegerea localității Petra pentru a fi gazda unei manifestări de o asemenea anvergură. Cine o va căuta pe hartă o va găsi cu greu. Va da de ea mai degrabă în cărțile de istorie. Petra este un sit arheologic excepțional conservat și constituie una dintre minunile lumii antice. Situat în plin deșert, într-un defileu îngust și greu accesibil, vechiul oraș a fost pur și simplu săpat în pereții de calcar ai acestei strâmtori, prin care poposeau caravanele în drumul lor spre Arabia și spre Mesopotamia. Spectacolul pe care-l înfățișează această așezare este unic și impresionant și vorbește despre talentul și ingeniozitatea unor generații de constructori-artiști. Petra reprezintă principalul atu turistic al Iordaniei, înaintea așezărilor de la Marea Moartă și a izvoarelor Iordanului, unde Ioan l-a botezat pe Isus, sau a orașului turistic Aqaba, de la Marea Roșie. Țară lipsită de resurse naturale, dăruită de Allah cel majoritar, dar nu unic, cu multă piatră, nisip și călduri ucigătoare, Iordania și-a construit cu tenacitate și temeinicie o infrastructură care o face ca în prezent să poată primi câteva milioane de turiști anual. Marile lanțuri hoteliere, ca Intercontinental, Marriott, Movenpick, Kempuski, au investit masiv mergând pe apetitul turiștilor pentru exotism și pentru istorie. La Marea Moartă, unde nu se află nimic în stare să atragă călători, au apărut veritabile stațiuni în care resursa cea mai prețioasă – apa dulce – umple zeci de piscine și trambuline acvatice, ca o alternativă la apa super-sărată a mării aflate cu vreo 400 de metri sub nivelul oceanului planetar. La Petra, loc pustiu și greu accesibil, s-au construit câteva hoteluri fastuoase care pun la dispoziția vizitatorilor lor cămilele și catârii cu care se poate ajunge în orașul antic. La Aqaba, port la Marea Roșie, unde se întretaie granițele a nu mai puțin de patru țări – Iordania, Egipt, Israel și Arabia Saudită – sunt în construcție câteva noi mari hoteluri de lux, cele existente nemaifăcând față cererilor. Expozeul mai are un sens polemic: într-o țară care are atât de puține lucruri de arătat și de exploatat, înțelepciunea liderilor care au generat o stabilitate politică remarcabilă a făcut posibilă compensarea lipsei de resurse naturale pe care se bazează țările din jur, cu o ofertă valoroasă din punct de vedere turistic și istoric. Stau și mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu această țară de doar vreo cinci milioane de locuitori dacă ar fi avut măcar o parte din ceea ce deținem noi și nu reușim să convertim în interes și beneficii aferente. |