Chiar dacă nu va face nimic prin care să rămână în istorie (ceea ce este greu de presupus, din capul locului) Alin Teodorescu îşi va înscrie numele pe primul loc în lista celor care ocupă un post "în premieră" în administraţia românească: acela de şef al Cancelariei. Sau, cu alte cuvinte, de cancelar.Sună bine, termenul, şi te duce cu gândul la iluştri reprezentanţi ai acestei demnităţi, de pe alte meleaguri, chiar dacă semnificaţia nu este aceeaşi. Alin Teodorescu nu va fi un Schroder. Va fi însă omul prin care vor trece majoritatea informaţiilor importante şi a deciziilor cu impact major. Prin fişa postului, el este cel care va trebui să-l descarce pe premier de balastul - informaţional şi decizional - nenecesar sau redundant, lăsându-i timp şi loc de mişcare pentru lucrurile de importanţă majoră. Un astfel de post - ca şi cele de vicepremieri - ar fi trebuit inventate mai demult şi probabil că l-ar fi scutit pe premier de o serie de erori sau de mişcări neinspirate, cu consecinţe pe planul politicii interne şi al relaţiilor dintre puteri. Necesitatea unei atari funcţii şi a unui atare aparat (cam gonflat, din plecare) a apărut mai ales atunci când cel care părea să fie un fel de factotum pe lângă cabinetul premierului - Şerban Mihăilescu - a fost nevoit să se retragă în Parlament.Apariţia lui Alin Teodorescu în această poziţie importantă nu a fost chiar o surpriză pentru cunoscători. Sociolog eminent, el are meritul de a fi promovat prima instituţie de sondaje alternativă pe care, după tributul inerent plătit unei poziţionări fără echivoc în terenul politicii, a adus-o, treptat şi sigur, pe linia încrederii şi a autorităţii. N-a scăpat - ar fi fost şi greu - acuzelor de manipulare - şi dintr-o parte şi din alta a spectrului. Personal, s-a ilustrat prin calitatea analizelor sale politice, aceasta aducându-l în poziţia de sfetnic - consultant al diferiţilor reprezentanţi ai Puterii, asupra cărora a avut o influenţă considerabilă. Prezenţa sa în "echipa Năstase", după refuzul de a fi înrolat în "echipa Constantinescu" reprezintă, dincolo de orice parti-pris, o decizie de realism şi de implicare. Alin Teodorescu dă o probă de responsabilitate civică, trecând din tribuna comentariilor, în terenul de joc al politicii, cu riscul nu numai al neobţinerii de avantaje, dar chiar de pierdere al altora. Din câte îl cunosc, ceea ce i se întâmplă acum este rezultatul unei analize adânci şi bine cumpănite şi mă face să cred că nu va face acele concesii, care de regulă îi compromit pe deţinătorii - temporari - ai puterii.