Pe vremea când eram tânăr şi reporter la ‘Informaţia Bucureştiului’, Octavian Paler era unul dintre vârfurile profesiei. Şi al politicii care, în unele zone avute cu precădere în vedere de propaganda de partid, se suprapunea peste gazetăria văzută ca o variantă a activismului. Spre deosebire, însă, de majoritatea politicienilor vremii, Paler avea faima de om subţire, cultivat, autor de cărţi despre artă în care ocolea iscusit capcanele ideologice. Era în acelaşi timp membru (supleant, parcă) în CC şi se spunea despre el că, alături de Dumitru Popescu, reuşise să intelectualizeze discursul politic, să introducă formule noi, mai puţin ‘lemnoase’ în exprimarea ataşamentului şi încrederii şi să dea, inclusiv gazetăriei pe care o făceau oamenii lui, o faţă ceva mai umană. De la aceste calităţi i s-a tras şi dizgraţia din ultima perioadă a regimului comunist, când s-a aplecat, cu toate resursele, asupra cărţilor şi a scrisului.
După Revoluţie a fost printre primii intelectuali care s-au implicat în lupta politică, de fiecare dată de partea celei despre care credea că este deţinătoarea adevărului democraţiei. Şi, de fiecare dată, decepţionat, s-a transformat în cel mai aprig critic al celor de la care aşteptase împlinirea idealurilor noii societăţi fără succes. Iconoclast, prin structură, s-a numărat printre cei mai acerbi contestatari ai lui Ion Iliescu, pe care l-a considerat prea legat de comunismul de care el şi alţii se eliberaseră mai timpuriu şi mai total, pentru ca, într-un final să meargă la urne şi să-l voteze de spaima unui altfel de curs al democraţiei. S-a manifestat activ de partea Convenţiei şi a lui Constantinescu, sfârşind prin a-i dezavua şi pe unii şi pe altul. Nici Băsescu n-a scăpat atenţiei sale, preferându-l lui Năstase şi neimaginându-şi că acesta se va transforma în personajul pe care vreme de doi ani n-a încetat să-l acuze şi să-l ridiculizeze pentru propensiunile sale totalitare. Om al tuturor speranţelor şi al tuturor dezamăgirilor, Paler n-a încetat, în scrisul şi, mai la urmă, în vorbitul său, să-şi ascundă erorile sau să le scuze. Le-a recunoscut cinstit, asumându-şi statutul de om supus iluziilor şi greşelii. Din care a reuşit să tragă, întotdeauna, concluzii valabile, constituindu-şi coerent pledoaria pentru valorile societăţii democratice.
Paler a trecut în nefiinţă. Lasă în urma sa o operă şi un crez. Şi un loc gol în tribuna celor nedispuşi să asiste în tăcere şi fără comentarii, la spectacolul, uneori pasional, alteori grotesc, al politicii.