Sfârşitul de săptămână a fost buimăcitor. Mai întâi, a căzut ca o bombă, pe capul tuturor, decizia Înaltei Curţi care spunea că se suspendă operaţiunea de recalculare a pensiilor militare.

Prima reacţie a aparţinut premierului care, după obicei, s-a repezit cu capul în zid: continuăm recalcularea! Între timp, specialistul guvernului în materie juridică – Elena Udrea – s-a uitat mai atent pe decizie şi a făcut nişte comentarii din care reieşea că suspendată fusese doar modalitatea în care s-a făcut recalcularea şi nu recalcularea însăşi, problema putând fi rezolvată simplu, printr-o nouă ordonanţă de guvern.

Traian Băsescu, venit ca omul gospodar la cumpărături, la mall, a fost interpelat de nesuferiţii de jurnalişti care l-au întrebat ce crede el. Cu o francheţe care a lăsat  în fund pe  toată lumea – inclusiv Boc şi Udrea – preşedintele constituţional a spus: trebuie respectată decizia Curţii!
Ura! Au strigat pensionarii, recunoscători că, în ultimul ceas, preşedintele lor aduce dreptate.
Doar că drumul dreptăţii este drept unul complicat – pentru că duminică după-amiază, când toată lumea dădea la zăpadă, preşedintele îi aduna la Cotroceni pentru a se sfătui cu ei, pe Boc, Oprea, Ialomiţeanu şi Botiş. Deşi absentă, spiritul Elenei Udrea a pogorât asupra adunării pentru că în comunicatul dat nu făcea decât să se repete ceea ce spusese ea mai devreme: se va da o ordonanţă şi recalcularea se va face într-o altă modalitate. Dar se va face!

Nu ştim ce-au discutat cei patru corifei duminică, dar cred că au ignorat subiectul principal: acela al oportunităţii acestei măsuri. Oltean parcă, atrăsese deja atenţia ca atacul la pensii a fost cea mai neinspirată şi mai riscantă măsură a cabinetului Boc. Deşi respinsă de Curtea Constituţională ca idee, reducerea pensiilor militare reprezintă, în ochii marii majorităţi, un abuz, pe care doar „pensiile nesimţite” nu-l justifică, atâta timp cât pentru acestea sunt penalizaţi alţii. Nici principiul contributivităţii nu rezistă la o analiză la rece, profesia având propria sa filosofie bugetară, în care statul este cel care contribuie pentru această categorie. Insistând pe această idee, guvernul şi formaţiunile politice  care-l susţin se situează pe terenul alunecos al pierderii accelerate de popularitate; concomitent cu favorizarea formării unui solid pol al opoziţiei. Practic, Băsescu şi compania îşi asumă riscul pierderii sprijinului unei categorii importante, compusă nu doar din actuali pensionari, dar din cei viitori,încă aflaţi în exerciţiul funcţiei, şi care îşi văd viitorul în culorile sumbre ale pensiei de subzistenţă.

Ştiu, dintr-o perspectivă – aceea a consecvenţei efortului reformator – demersul guvernanţilor ar putea fi aplaudat. Limitarea la aceste aspecte, în care puterea se cantonează de prea multă vreme, riscă să tranforme recalcularea în buturuga ce va să răstoarne carul reformei.