În ziua de azi dacă nu eşti în stare să faci ceva mai bun decât alţii, dar vrei să fii băgat în seamă, poţi să faci două lucruri: să acţionezi într-o fundaţie pentru protecţia animalelor sau într-o organizaţie  pentru protejarea vestigiilor arhitecturale. În ambele  vei beneficia de mediatizare garantată şi orice gogomănii ai debita, poţi fi sigur că ele vor avea ecou într-un anumit segment de public.

Să începem cu amicii câinilor. Sezonul lor fast este această parte din an când toate javrele libere ale oraşului intră în călduri şi se strâng în haite mânate de instinctul de procreare. Pe la toate intersecţiile dai de ei şi este suficient cel mai mic semn de teamă pentru a te înconjura şi a te ataca fără nici o noimă. Dacă mai ai şi proasta inspiraţie să ieşi la plimbare cu bicicleta vei fi cel mai fugărit bucureştean din cartierul tău. Peste tot pare să se fi înmulţit peste noapte câini de toate soiurile, mânaţi de instincte dintre cele mai nepaşnice.

Sunt un iubitor – cu măsură – al acestor animale, pe care prefer să le văd şi să le cultiv acolo unde le e locul – în curţi sau în cuşca proprie. Nu pe stradă. Unde au loc evenimente dramatice: acum câţiva ani un japonez – îndrăgostit de România – a plătit cu viaţa acest sentiment, fiind muşcat de un maidanez care i-a produs o hemoragie fatală. Anul acesta o femeie a fost muşcată până când a murit, de o haită dezlănţuită. Şi atunci şi acum edilii oraşului au părut că se trezesc din amorţeală şi au încercat să facă ceva. În faţa lor s-a ridicat însă zidul format din piepturile iubitoarelor de”patru picioare” gata să-şi dea şi viaţa pentru o idee (pentru care n-au soluţii).

La fel şi cu civicii nostalgici ai arhitecturii trecute. Cele câteva  demolări – necesare – de pe Buzeşti i-au dezmeticit parcă, şi să vezi ce ditirambe au curs la adresa derăpănăturilor stil art-deco care urâţesc peisajul de cel puţin vreo două decenii. Dacă e să te iei după ei fără insalubra hală Matache sau fără hotelul Marna (păduchelniţa păduchelniţilor), Capitala îşi pierde identitatea. Sunt în stare să facă lanţuri umane ca să le salveze, dar nu sunt în stare să spună cum – şi de ce - ar putea acestea supravieţui într-un oraş care şi aşa se sufocă de la o zi la alta. Cât timp, însă, buldozerele duduie în zonă, ei vor fi prezenţi în faţa camerelor de luat vederi, ca vajnici apărători ai tradiţiilor arhitecturale ale unui oraş care s-a edificat din chirpici.
Mai lăsaţi-ne, fraţilor, cu câinii şi dărăpănăturile voastre, cu care nu vom mai ajunge la statutul de oraş civilizat!