Când, în ajunul sărbătorii sfântului cu acelaşi nume, naţiunea română şi-a lăsat, în faţa uşii, ghetele cam scâlciate pe care le tot poartă de la revoluţie încoace, n-a bănuit că acesta - hâtru şi năbădăios, cum îlş- îi va plasa, în fiecare, câte o candidatură la preşedinţie! Una în gheata stângă, alta în gheata dreaptă. Sau viceversa. Sau nici măcar nu contează care-unde. Pentru ca ea, naţiunea română, ca să-şi urmeze drumul, are nevoie de ambele ghete. Pentru a-şi încălţa ambele picioare. Într-un picior nu va reuşi să biruie drumul - indiferent care va fi acesta. Într-un picior nu va putea face altceva decât să se aşeze la un colţ de stradă şi să întindă, în faţa trecătorilor, pălăria sau căciula, sau ce-o mai purta, pentru a testa capacitatea de compasiune a mediului. Cu două picioare, e altceva. Pentru că oamenii nu pot avea două picioare drepte sau două picioare stângi (cu excepţia unor fotbalişti din naţională) fără ca acest lucru sa nu le creeze probleme. Ideal este - şi de când lumea - să fii dotat cu câte un picior de fiecare parte a spectrului. Politic sau geografic. Cadoul lui Moş Nicolae e o încercare. O nouă încercare. Pe un plan subţire, el vrea să ne încerce şi să vadă încotro o cotim. Care-i direcţia. Nu ne crede - încă - în stare să mergem drept. Înainte. Pentru că nu prea i-am dat prilejul până acum. Am ţinut-o - de când am constatat că putem să umblăm pe picioarele noastre democratice - din hăis în cea. Ne-am schimbat. Ne-am rotit. Ne-am alternat. Ca beţivul care pe un drum şerpuit merge drept. Cadoul lui Moş Nicolae e un cadou otrăvit. Un cadou care vrea să ne spună ca a sosit timpul să alegem nu între dreptul şi stângul, între dreapta şi stânga, ci între înainte şi înapoi. Între prezent şi viitor. Între normalitate şi anormalitate.