Dacă este să priveşti problema din unghi strict uman, ceea ce i s-a întâmplat lui Adomniţei poate să constituie o mică dramă: omul a plecat la altar (cu elicopterul) ca ministru şi s-a întors de acolo simplu cetăţean. Poate fi o dramă şi pentru aleasa sa, frustrată de condiţia de „doamna ministru” măcar pentru o zi.

Dar asta-i viaţa şi tot asta este politica. Dl Adomniţei a ajuns ministru – şi al învăţământului, pe deasupra – fără să-l califice nimic pentru asta. Dar câţi alţi miniştri au fost sau sunt calificaţi – veţi întreba. Ca inginer constructor, Adomniţei ar fi putut aspira la o funcţie de ministru al Industriei sau al Construcţiilor. Dar cum aceste portofolii ori nu există, ori erau ocupate, a trebuit să se mulţumească cu ce era disponibil. La fel ca şi colegul său Chiuariu, Adomniţei făcea parte din echipa (ca să nu-i spun altfel) baronului liberal de Iaşi Relu Fenechiu. Care, datorită ponderii judeţului său, a dorit să aibe o reprezentare corespunzătoare în Executiv. Astfel încât la evacuarea democraţilor din Guvern, a solicitat imperios cele două posturi pentru băieţii săi. Şi aşa au ajuns, unul ministru al Justiţiei şi altul al Educaţiei. De la bun început, cei doi au nimerit în colimatorul prezidenţial, iar Traian Băsescu nu s-a lăsat până nu l-a răpus pe primul, silindu-l să demisioneze în urma unei afaceri relativ dubioase cu o hotărâre de Guvern cu dedicaţie. Imberbul ministru calificat ca un „tânăr mafiot” a lăsat în urma sa o cohortă de amici de pe la Iaşi, puşi în funcţiii bune şi cu lefuri substanţiale. Justiţia a rămas însă aşa cum era, dacă nu mai rău. Adomniţei, în schimb, a avut mai mult timp să se manifeste şi să facă o serie de gafe sau de gesturi discutabile care au alimentat copios mass-media. De la ignoranţa sa în legătură cu steluţele de pe stema europeană, corectată de un copil, şi până la citirea de poveşti elevilor din clasa I-a la începutul anului şcolar, el şi-a presărat mandatul cu episoade comico-fanteziste. Cea mai comică s-a dovedit însă prestaţia sa din Parlament când a votat, alături de colegii săi penelişti şi de toate culorile, o decizie care urma să pună guvernul din care făcea parte într-o poziţie extrem de delicată. Multă lume s-a întrebat de ce-a făcut Adomniţei chestia asta şi singurul răspuns ar fi acela că era cu gândul în cu totul altă parte, mai precis la punerea pirostriilor, care era în pregătire. Întâmplarea este exemplară şi probabil că ar trebui dată o hotărâre de guvern prin care membrilor Executivului să li se interzică să voteze ceva cu o săptămână înainte sau după o căsătorie, un botez sau alt eveniment de acest fel care poate să le tulbure dreapta judecată.

Adomniţei a fost demis pentru incompetenţă. Este, dacă nu mă înşel, primul caz în care împotriva unui ministru se ia o măsură atât de drastică, deşi perfect motivată. Iar cum împotriva incompetenţei nu se poate acţiona în alt mod, n-ar rămâne decât ca unor personaje influente, care determină astfel de numiri să li se pună interdicţia de a o mai face. Spre binele public şi al lor înşişi. Nu-i aşa, dle Fenechiu?