Indiferent de finalul sãu, manevra pusã la cale de democraþi a fost jucatã impecabil. Pentru cã remanierea lui Nica n-a fost o simplã toanã. Totul a fost calculat în amãnunt pânã la a cincea mutare ºi la previzibilul ºah-mat dat social-democraþilor.
Nica era, fãrã îndoialã, cel mai vulnerabil ministru. Neavând nici în clin nici în mânecã cu portofoliul pe care l-a primit aproape cu de-a sila, a fost în permanenþã „jucat” de vulpoii bãtrâni din subordine, care l-au intoxicat sistematic. Ultima intoxicare a fost cea cu autocarele electorale, pe care viceprimul ºi ministrul a înghiþit-o pe nemestecate, oferind democraþilor cel mai bun pretext ca sã atace. ÃŽn maniera în care ei înºiºi au fost atacaþi de Tãriceanu când acesta i-a azvârlit în opoziþie. A fost rândul lor sã înveþe din aceastã lecþie. Atunci când Boc a fãcut anunþul remanierii, era cât se poate de previzibil cã Geoanã ºi ai lui nu puteau sã accepte senini un asemenea afront. Reacþia lor a fost cât se poate de previzibilã: frontul unit fãcut în jurul lui Nica nu l-a impresionat câtuºi de puþin pe premier, care a rãmas ferm pe poziþie, dar nu absurd: i-a invitat pe parteneri sã numeascã un alt ministru, portofoliul aparþinându-le prin algoritm. Pornind de la premisa logicã cã un prim ministru are dreptul sã nu doreascã sã mai lucreze cu o anumitã persoanã, el n-a extins respingerea la adresa partidului. Ba, din contrã, ºi-a dovedit pe deplin spiritul de cooperare ºi dorinþa de a continua colaborarea cu aliatul de conjuncturã. Iar pentru ca reacþia pesedistã sã loveascã în gol, a ºi transmis preºedintelui propunerea de remaniere, odatã cu ultimatumul, spãlându-se pe mâini ºi pasând, chipurile, rãspunderea în ograda prezidenþialã.
Manevra a fost de douã ori parºivã: odatã pentru cã a prevãzut prima reacþie. ªi a doua oarã, pentru cã a intuit în ce situaþie imposibilã se vor gãsi partenerii dupã ultimatum: sã dea înapoi, ar fi fost umilitor. Sã meargã înainte, însemna sã accepte ideea cã vor fi înlãturaþi de la guvernare dupã ce o jumãtate de an lucraserã doar la împãrþeala prãzii. Persistarea în refuzul de a-l înlocui pe Nica duce automat la ruperea coaliþiei. Ruperea coaliþiei nu mai duce la cãderea Guvernului, cel puþin pânã la alegeri. Boc ºi democraþii completeazã schema, dupã ce-i aruncã afarã pe social-democraþi ºi face jocurile în vederea alegerilor care le pot aduce un scor mai bun ºi alte posibile variante de alianþe. Bãsescu ridicã din umeri ºi, îndurerat, acceptã situaþia, aruncând vina pe lipsa de realism a lui Geoanã, care între orgoliu ºi pragmatism alege orgoliul. O cacealma strãlucitã, de pe urma cãreia Boc, cel ignorat ºi persiflat, pune mâna pe tot potul!
Repet, la ora când am scris aceste rânduri nu era cunoscutã decizia finalã social-democraþilor. Indiferent care va fi fost însã aceasta, partida a fost deja câºtigatã la scor de PD-L. ªi de Bãsescu.
|
| Accesari:
2413
|
Adauga o opinie