Din cauză că președintele a fost plecat într-un lung turneu prin Asia, preconizata aniversare a CPUN-ului n-a avut loc la data la care se împlineau 12 ani de la instituirea sa, ci ieri după-amiază. Și nu în altă parte - la Mitropolie, de exemplu, unde s-a și întrunit și s-a desfășurat acest embrion de democrație - ci la sala de teatru de la Cotroceni*. Chiar dacă nu a fost cu intenție, e bine găsit: de cele mai multe ori, dezbaterile respectivului for au semănat cu o piesă de teatru. Nu de cea mai bună factură, dar cu multe momente de autenticitate. Între ridicolul demonstrațiilor și sublimul intențiilor n-a fost decât un pas, și acesta a fost făcut cu nonșalanță și candoare. Din păcate, într-o eventuală istorie a democrației românești post-totalitare CPUN-ul nu-și ocupă locul pe care-l merită. Nimeni nu s-a aplecat - cel puțin până acum - cu atenție asupra sa, pentru a-i analiza resorturile intime, dincolo de aparențele șocante și pentru a descifra modalitățile prin care poate evolua mentalul colectiv de la blocajul totalitar spre deschiderea democratică. Ce semnificație mai are astăzi, după 12 ani, CPUN-ul? Este, desigur, întrebarea pe care și-a pus-o și dl președinte, gazda reuniunii de ieri. Dincolo de orice alt răspuns, un lucru este sigur: CPUN-ul a marcat momentul de vârf, ora astrală a d-lui Iliescu. Nici înainte și nici după, domnia sa n-a egalat performanța de a gestiona cu atâta siguranță, tact și autoritate mișcarea browniană a reprezentanților mai mult sau mai puțin întâmplători ai curentelor dintr-o societate ce abia-și rupsese chingile ideologice. Pentru națiunea română, care a adăstat până târziu, în noapte, în fața televizoarelor, urmărind spectacolul CPUN-ist, principala concluzie a fost că în această lume nebună, nebună, nebună există un singur om cu picioarele pe pământ. Practic, "rolul" jucat în acest for i-a deschis d-lui Iliescu drumul spre adjudecarea autoritară a primului mandat prezidențial, la alegerile din mai '90, cu un procentaj uluitor: 85 la sută dintre români au fost atunci convinși că el, și nu altul, poate să țină în mână și o țară, tot mai frământată și mai împărțită de opțiunile de amănunt ale tranziției spre democrație. * Decizie contramandată în ultimul moment, locația fiind înlocuită cu aceea a sălii Unirea, mai încăpătoare și mai "neutră". |