Primenirea casei ºi a trupului În fiecare primãvarã vine dintr-o Îndelungatã tradiÞie creºtinã ce a Þinut cont, În timp, de meandrele traiului cotidian. În copilãria generaÞiei mele, Pastele Însemna, de câte ori era posibil, haine ºi pantofi noi, pentru cã asta era ceea ce se putea Înnoi.

Mãturatul, spãlatul, curãÞirea pãianjenilor, aerisirea aºternutului ºi Îmbrãcãmintii intrau Într-un ritual care ne fãcea sã credem cã schimbarea era mai mare decât ne duceau puterile. Primenirea ambianÞei dãdea un alt tonus sufletului ºi eram, vreme de o zi-douã, mai buni, mai calzi, mai altfel.

Pe mãsurã ce lumea s-a Îndepãrtat de vatra tradiÞionalã a satului, parte din obiceiuri s-au mai pierdut. Oamenii au reuºit sã-ºi reÎnnoiascã garderoba mai des decât din an În Paºte. A rãmas. Însã, temeinic Înrãdãcinat, obiceiul curãÞeniei În casã, fie cã aceasta a devenit apartament de bloc sau nu.

De vreo câÞiva ani Încoace, mai ales de când alternativa laicã a sãrbãtorilor Pastelui - muncitorescul 1 Mai - a cam cãzut În desuetudine, am devenit parcã imuni la ceea ce e În jurul casei noastre. La mizeria strãzii care se adunã În stive ºi pe care, În egalã mãsurã, lipsa de bani ºi de interes o transformã Într-o constantã a traiului nostru. Martiriului Mântuitorului i se adaugã martiriul nostru de fiecare zi, În care mizeria din stradã, perfidã, se strecoarã aproape pe nesimÞite, În suflete ...