Tratatul cu Ungaria nu este atât o chestiune de text cât una de atitudine. Și o socoteală practică: noi vă dăm inviolabilitatea frontierelor. Ce ne dați voi? Problema se pune pentru dl Horn în termeni destul de duri. Să nu uităm că în Ungaria extremismul și naționalismul sunt treburi serioase și organizate, nu ca la noi, o serenadă la trompetă. Mica demonstrație de forță făcută cu prilejul vizitei dlui Meleșcanu la Budapesta a fost cât se poate de sugestivă. Premierul maghiar nu-și va risca pielea politică doar de dragul normalizării relațiilor cu România, normalizare care, altfel spus, va lua pâinea de la gura multora. De aceea cred că se insistă atât, chiar dincolo de limitele bunului simț, cu grija față de minorități, chiar dacă, din prudență, ideea autonomiei a fost restrânsă la aria culturală. Recomandarea 1201 devine în această perspectivă "cuiul lui Pepelea" pe care dl Horn dorește să-l bată în casa noastră și unde vrea să-și agate, ori de câte ori va avea chef, o idee, o pretenție, o exigență europeană. Aceasta va fi satisfacția dată propriilor săi extremiști și sursa de energie care va alimenta în continuare tensiunile ce justifică preluarea mandatului de "premier pentru 30 milioane de maghiari" pe care i l-a lăsat moștenire Antall. Că același subterfugiu va alimenta, în continuare, și rațiunile politice ale extremiștilor noștri, nu este decât consecința firească a echilibrului. |