De la o vreme încoace, pe micile ecrane a apărut cel mai de temut concurent al grupurilor DIVERTIS, VACANŢA MARE sau CANAL TV (fost "Ştirile de sâmbăta asta"): CNSAS SHOW!  Din două în două zile, pe unul dintre canalele cu audienţă, trupa şoc a Consiliului pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi, formată din Andrei Pleşu, Horia Roman Patapievici şi - din când în când - Mircea Dinescu, dă recitaluri de luptă activă şi eminamente intelectuală împotriva hidrei pe care s-au vorbit parcă să o apere toate (celelalte) instituţii ale statului. Frecvenţa cu care bătălia pentru deconspirarea a vreo 20 de ofiţeri care au făcut poliţie politică şi se mai află încă prin diferite funcţii se dă în audiovizual şi în presa scrisă, pare să indice că în România au fost epuizate toate celelalte probleme sau că de aceasta depinde rezolvarea celor care au mai rămas! Argumentaţia bonom-ironică a lui Pleşu, împletită cu raţionamentele complex-complicate ale lui Patapievici şi cu gestica sugestiv-şugubeaţă a lui Dinescu ţin audienţa cu sufletul la gură. Vai de capul celor care se încumetă să-i înfrunte cu argumente partizan-vicioase: sunt ţintuiţi la stâlpul infamiei cât ai zice peşte! Mai nou, bătălia se dă în interior: cei trei cavaleri imaculaţi ai dreptăţii dosarelor au tăbărât pe sfiosul-ochelarist preşedinte al instituţiei, dl Onişoru, în care au descoperit un aliat de ultimă oră al odioasei instituţii care a luat locul securităţii: SRI-ul. Dl Onişoru poartă în spate povara unei tactici falimentare - cea a paşilor mărunţi - forţând paşii mari ai grupării radicale să bată pasul pe loc. Dl Onişoru vădeşte o suspectă înţelegere a punctelor de vedere ale SRI-ului, în loc să înfrunte dârz şi cu curaj pe retrograzii oameni ai lui Timofte. Prin toate aceste păcate el a devenit o ţintă a rebeliunii intelectuale din interiorul instituţiei. "Jos Onişoru!" se va scanda mâine-poimâine pe culoarele instituţiei unde persoane studioase ca Pleşu, Dinescu şi Patapievici sunt împiedicate să "lingă" dosare, de dimineaţă până în noapte, întru curăţenia morală a naţiei. Aflaţi în şomaj tehnic, domniile lor trebuie să-şi vadă de producţia de trăscău, de tirajul gazetelor şi de show-urile televizate. Din punctul de vedere ale telespectatorului e un câştig. Dar din cel al normalităţii - reclamate imperativ de premier, ca principal obiectiv politic şi ideologic - nu. Punctul de vedere al turnătorilor, turnaţilor şi al ofiţerilor încă acoperiţi, nu mai contează.