După mai bine de un secol de tradiții și experiență, Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) reușise să devină sinonimă cu noțiunile de încredere și garanție. Banul depus la CEC era ban, putea fi regăsit - odată cu instituția - după ani și evenimente. A fost, vreme de o jumătate de secol, ultima, unica experiență economică a cetățeanului obișnuit și singura alternativă legală la care putea apela pentru a-și proteja agoniseala. Nu cred că vreo instituție bancară va mai realiza vreodată performanța de a avea drept clientelă o țară întreagă (amintiți-vă că, la botez, copiii primeau drept cadou, carnete de CEC) și ca nimic să nu-i poată clinti autoritatea. Nici chiar economia de piață. Pentru că, deși i-a limitat aria de influență și activitate, aceasta nu a putut să-i răpească mica clientelă, principala lovitură (aproape mortală!) fiindu-i aplicată de "afacerea FNI", tocmai pe baza reputației de încredere pe care o avea. Până când i-a fost asimilată sigla spectaculoasei afaceri pe care fostul președinte Petrovici a luat-o, practic, pe cont propriu, CEC-ul mai avea șanse să rămână ceea ce fusese. Să nu aruncăm, însă, totul în spatele FNI-ului. Mai este și dl Teculescu, fost și - probabil - viitor președinte, cel care a încercat să deturneze instituția de la linia istorică, în dorința de a face din ea o bancă pur și simplu - cu avantajele și dezavantajele de rigoare. Căci, o bancă nu-și mai poate asuma statutul care făcuse din CEC ceea ce era: garantarea depunerilor de către stat! Lipsa acestei garanții va produce și efecte economice pozitive, prin extinderea ariei serviciilor, dar va da cu siguranță o grea lovitură celor care și-au pierdut, pe rând, încrederea în mai toate instituțiile de profil. Demisia președintelui Ghica reprezintă ea însăși o lovitură. Cel care a condus cu mână sigură, vreme de un zbuciumat deceniu, corabia cea mai mare a sistemului bancar românesc (BCR) a simțit, probabil, că apa care intră pe la încheieturile celei mai vechi a depășit deja cota de alertă. |