Recenta victorie a "mortului neÎngropat" al televiziunilor române (sã-mi ierte confratele Cristian Tudor Popescu Împrumutul de metaforã) mã face sã mã gândesc cã parcã niciodatã amarul proverb al caprei vecinului nu ne-a caracterizat mai bine filosofia de viatã, ca acum, În postrevoluÞionarism. Ca urmare a demersului fãcut În justiÞie de SOTI, popularul post ANTENA 1 a fost obligat sã-ºi reducã programul cu cele patru ore În care de aproape un an nu mai emitea primul. SatisfacÞia diriguitorilor acestui simulacru TV, care În ciuda timpului consumat pe banii noºtri (pentru cã, deºi post privat ºi mai mult decât independent, acesta emitea pe frecvenÞele ºi pe instalaÞiile mãrinimosului TVR), n-au reuºit niciodatã sã demonstreze nici cea mai vagã umbrã de progres profesional, poate fi deplinã: capra lor e moartã, dar nici celei a vecinilor nu-i merge prea bine. Adicã e si ea moartã În intervalul amintit, În care acum ne holbãm la puricii alb-negru, În loc sã vedem un film sau una dintre interesantele dezbateri programate În ultima vreme.
Aceastã performanÞã aproape postumã mã face sã meditez la soarta partizanatului orb ºi a activismului fãrã argumente. SOTI a apãrut ca o anti-televiziune, determinatã de interesele de casã ale unei OpoziÞii ce n-a reuºit niciodatã sã-si facã demersurile credibile. Si asa a rãmas. Acesta este, cred, principalul motiv al falimentului sãu, al lipsei oricãrei dorinÞe de a fi ajutat sã treacã peste momentul delicat al "Încetãrii plãÞilor". Lipsa de credibilitate a determinat lipsa de credit. Iar lipsa de credit - reacÞia tipicã de tip "caprist".