Pentru cine ia lucrurile mai la suprafaþa lor, ideea unui candidat maghiar la Preºedinþia României, avansatã de cãtre UDMR, poate fi interpretatã la modul ºugubãþ în care a fost perceputã, la vremea ei, propunerea liberalã de candidaturã a lui Mihai I la tronul republican, în '92.
Blocul etnic maghiar poate fi suspectat de orice, numai de neseriozitate ºi de propensiuni umoristice nu. Ba, din contrã, aº spune cã în spatele fiecãrui gest, al fiecãrui demers s-a aflat o strategie clarã, urmatã cu diabolicã perseverenþã. Asta mã face sã cred cã ºi în acest caz lucrurile au fost bine gândite, din perspectiva situaþiei actuale ºi a condiþiei prezente a partidului în arcul politic. Dupã ce în '90 membrii ºi adepþii sãi l-au votat pe Câmpeanu, iar în '92 pe Constanþinescu, într-un efort opoziþionist care s-a dovedit pânã la urmã neproductiv, de data aceasta UDMR considerã cã are ceva de negociat - ºi anume procentul sãu constant de 7%. Un candidat propus de formaþiunea dlui Marko Bela (ne îndoim cã va fi una dintre personalitãþile cunoscute ºi recunoscute ale partidului, ci un "om nou", care nu va avea nimic de pierdut, ci doar de câºtigat) va lua, matematic, aceste 7%. Depinde însã din al cui "tort" electoral va fi desprinsã aceastã felie. Candidatul maghiar nu va ajunge la Cotroceni, dar el va putea determina, într-o mãsurã considerabilã, cine va merge acolo. Deci asta este socoteala ºi sunt sigur cã preþul acestor voturi va putea fi ceea ce n-a obþinut pânã acum partidul pe cãile bãtute ale unei opoziþii unite. |