Totul părea să meargă ca uns: carul anticipatelor fusese urnit şi aşternut la drum pe un covor de argumente admirabil orchestrate.  În vehicul luase loc crema PSD-ului, îndreptându-se spre Cotroceni unde se considera, la un moment dat, că acceptarea ideii de către preşedinte urma să constituie o simplă formalitate. Nu s-a întâmplat aşa. În stilul său caracteristic, de 'cunctator', dl Iliescu a lăsat să se creadă că n-are nimic personal cu ideea - chiar dacă în adâncul sufletului nu prea este de acord cu ea - şi că 'om vorbi şi-om vedea'. 'Legea lui om' adică. Doar că miercuri după-amiază, carul cu pricina s-a împotmolit. În faţa clasicului argument că, un mandat odată asumat, trebuie dus până la capăt.  Asta este ideea fixă a dlui Iliescu, pe care nici măcar obiectivul menţinerii la putere nu i-o scoate din cap. Preşedintelui pare să-i fie mai indiferentă soarta partidului de guvernare în 2004, când s-ar putea să mai piardă din procente, decât realizarea obiectivelor electorale din 2000.  Pe de altă parte, titularul de la Cotroceni nu renunţă la ideea consensului în această chestiune. După el, alegerile anticipate din 2003 ar trebui să reiasă ca o necesitate publică. Să facă lumea mitinguri şi să spună: vrem alegeri înainte de termen! Or, asta ştiu bine şi domnul Iliescu şi domnul Năstase că nu se va întâmpla. Principalul argument adus de Năstase în favoarea ideii sale este că, aflată în plin proces de integrare (şi) europeană, România va fi blocată de procesul complex al alegerilor din 2004. Trei serii de alegeri. Dânsul crede că dacă legislativele vor avea loc în 2003, noua structură va merge unsă în continuare. Realitatea este că, aşa cum ne ştim, s-ar putea să avem un blocaj electoral şi în 2003 şi în 2004, când vor fi suficiente localele şi prezidenţialele ca să dea tot programul peste cap. Şi atunci s-ar putea să ne alegem cu doi ani pierduţi în loc de unul iar, în plus, cu beleaua de a avea aceeaşi parlamentari timp de 7 ani în loc de 4 (pentru că celor aflaţi în pâine li se garantează prezenţa şi pe viitoarele liste). Cert este că la Cotroceni nu s-a lămurit nimic. S-a lămurit faptul că lucrurile sunt mai puţin clare decât se credea şi se dorea. Preşedintele vrea mai întâi să încheie consultările şi cu celelalte formaţiuni politice, apoi vrea să vadă cu ochii lui ce se întâmplă la Praga şi abia după aceea e dispus să reia discuţia. O discuţie în care toţi aşii sunt în mâna sa.