Cu aproape o lună înainte de momentul deschiderii sommet-ului francofon, autorităţile şi media au început să inducă publicului ideea că reuniunea găzduită la Bucureşti va fi – din punctul de vedere al funcţionalităţii oraşului – o veritabilă catastrofă. Cel mai mult s-a bătut monedă pe dificultăţile pe care le va crea organizarea de piste speciale de deplasare pentru coloanele oficiale şi închiderea unor mari zone din centrul oraşului accesului publicului. Ca lucrurile să fie cât mai limpezi s-a procedat şi la câteva simulări care au reuşit cu succes să dea peste cap bruma de funcţionalitate pe care şi aşa o mai are urbea noastră, copleşită de problemele unei creşteri necontrolate şi prost gestionate. O soluţie pentru atenuarea problemelor a fost văzută de către Guvern în eliminarea din trafic a unei bune părţi din populaţie – şi n-a putut fi vizată decât cea bugetară – prin ‚lăsarea la vatră’ timp de trei zile a unora dintre cei care n-ar fi făcut altceva decât să încurce lucrurile.Reglementările de circulaţie fac parte integrantă din planul de asigurare a securităţii participanţilor. Este unul dintre cele mai complexe şi mai stricte care s-au pus vreodată în aplicare la Bucureşti. Pentru cei care au avut de-a face cu aceste lucruri pe vremea lui Ceauşescu, nu este aproape nimic nou. Sau în minus. Ceea ce pe vremuri era caracterizat ca exces, ca obsesie a protejării de orice ar fi putut atenta la siguranţa celor mai iubiţi doi fii ai naţiunii, acum devine la ordinea zilei. În faţa spaimei de a nu face vreo greşeală, autorităţile au luat măsuri care ar fi trezit revolta oricărui reprezentant al naţiunilor democratice care vedeau constant în România un stat poliţienesc care nu ţine cont de nici unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Este o ironie a soartei că, la 16 ani după căderea comunismului, metodele de care uzau reprezentanţii acestuia revin în actualitate cu o forţă de neimaginat.Sunt sigur însă că, de data aceasta, nimeni dintre aceia pentru care sunt luate aceste măsuri, nu va fi şocat sau revoltat. Lumea s-a schimbat şi, paradoxal, statele democratice au mai învăţat câte ceva de la sistemele totalitare: cum să se păzească de riscurile terorismului, făcând lucruri care în vremuri normale nu s-ar fi făcut! Bucureştiul este, deci, trei zile, un oraş închis. Un oraş pe care cei care vin din toate colţurile lumii îl văd, practic, doar prin parbrizul maşinilor care-i poartă dintr-o parte în alta, la distanţă de oamenii pe care ar fi trebuit – şi ar fi meritat – să-i cunoască. România oferă în dulcele stil clasic o imagine de galantar, lipsită de suflul real al existenţei sale umane. Ceea ce ar fi trebuit să constituie miezul acestei reuniuni – contactul nemijlocit cu realitatea românească – nu mai este, din păcate, posibil. Dintr-un alt septembrie, nu prea îndepărtat, lumea s-a schimbat atât de radical încât, iată, se sting până şi diferenţele de calitate care identificau democraţia de nedemocraţie, libertatea de captivitate. Am devenit cu toţii captivii spaimelor şi obsesiilor pe care le-au lansat ca o otravă de acţiune lentă, zborurile sfârşite în structura orgolioasă a Gemenilor…