La noi reforma tinde tot mai mult să capete sensul de brambureală. De buimăceală, de lipsă de rigoare. Pornind de la ideea că unele lucruri trebuie schimbate, schimbările se fac fără ca cineva să mai ia în calcul consecințele. O schimbare nu înlocuiește, obligatoriu un lucru, o stare, cu unul-alta obligatoriu mai bună. Drumul Reformei e presărat cu bune intenții care întârzie sau refuză să-și atingă scopul. Cel mai delicat capitol de reformă este cel al Justiției. În timp ce reformăm, starea generală a sistemului juridic tinde tot mai mult să atingă cota zero a credibilității și funcționalității. Oamenii deja nu mai cred că schimbarea legilor va ajuta la ceva atâta timp cât oamenii rămân aceiași. Sub pretextul exigențelor europene, unele legi se schimbă și se reschimbă peste noapte, combinând nefericit racilele corupției cu zăpăceala instituțională. Ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme cu aplicarea Codului de Procedură Penală este doar un episod dintr-un serial aproape fără sfârșit al gesturilor insuficient gândite. Al hei-rup-ului reformist. Este, desigur, revoltător că atâția tâlhari, violatori, indivizi care, în general, prezintă pericol social, persoane pe care poliția și procuratura au nădușit ca să le aducă după gratii, au părăsit arestul dându-le cu tifla oamenilor legii. Dar, pe de altă parte, nici nu poți să-i acuzi prea tare pe judecătorii care au făcut-o: ei s-au conformat unei prevederi legale, pe care n-au dreptul să o judece. Au doar dreptul să o aplice. De vină nu sunt, deci, nici tâlharii și nici judecătorii. De vină sunt aceia care aveau datoria să vegheze ca acest proces - al îmbunătățirii, reformării sistemului juridic - să nu se transforme într-un bumerang. O veche zicală spune: unde-i lege nu-i tocmeală. La noi problema este că ne tocmim și experimentăm la infinit pe marginea unor texte de lege a căror efemeritate a devenit deja proverbială. |