Hotărât lucru, suntem o țară tot mai suprarealistă, în care nu mai pot fi identificate zonele Puterii sau ale Opoziției, ele coexistând sau intersectându-se acolo unde te aștepți mai puțin, într-o brambureală totală, caracteristică episoadelor din care constați că nu știe stânga (nu neapărat politică) ce face dreapta. Și viceversa.
Am fost informați, nu demult, că pe timpul Summit-ului vor fi închise ambele aeroporturi. Nu ni s-a spus cine a hotărât acest lucru și în virtutea căror prerogative. Cert este că tocmai cel în atribuțiile căruia ar fi căzut o astfel de decizie, a sărit în sus, protestând: nu vom închide nimic! Vom restricționa doar traficul și îl vom supraveghe cu atenție. Între primul anunț și cel de-al doilea s-au petrecut o grămadă de lucruri care afectează serios activitatea economică: companiile aeriene și-au anulat zborurile, au returnat bamii călătorilor, au renunțat la serviciile la sol. Intervenția premierului - căci despre dânsul este vorba - n-a făcut decât să încurce și mai rău lucrurile: unele companii au revenit asupra deciziilor, a reînceput vânzarea de bilete – fără nici o garanție că până la începutul lui aprilie nu va interveni o nouă dcizie de anulare.
Același lucru cu programul bugetarilor. După ce s-au sistat cursurile în școli, s-a anunțat că și bugetarii vor intra în pauză pe durata Summit-ului. Iarăși, nu se știe cine cine a decis și cine a comunicat acest lucru, pentru că același premier a sărit ca ars și a anunțat că nici pomeneală să se paralizeze întreaga activitate și că liberi vor fi doar cei care nu lucrează cu publicul. Dați-mi voie să mă mir și să mă întreb cum se coc aceste decizii, ce trasee de validare urmează și cum ajung la conștiința publicului, dacă îl sar sistematic pe cel care ar trebui, în calitate de manager-gneral să le aprobe? Dacă nu cumva chiar el este cel care, îmtr-o frumoasă tradiție personală se răzgândește de la mână până la gură.
Îmi pun serioase semne de întrebare în legătură cu coerența și eficiența întregului program de gestionare a unui eveniment de o amploare pe care România nu a mai cunoscut-o, dacă deja apar sincope grave de genul acestora. Înseamnă că mecanismul de avizare ori nu e pus la punct, ori nu este luat în considerare de către înșiși cei care l-au conceput. Avem șansa unică de a ne afla în centrul atenției publice mondiale. O „descălecare” de șefi de state și de guvern ca cea de acum nu s-a mai văzut în România. Este, poate, o provocare ce pe cei mai mulți dintre cei responsabili îi sperie. Mai grav ar fi însă că ea să fie abordată cu curajul incoștienței și cu nonșalanța incompetenței. Orice necorelare, orice defecțiune s-ar produce atunci poate avea efecte devastatoare și pot compromite definitiv șansele de a mai avea vreo credibilitate.Este momenrul în care ar trebui să ne dezmeticim și să privim cu realism și deplină seriozitate – exact contrariul demersurilor cotidiene – promovarea acestui eveniment global.