Domnul președinte Băsescu a mai creat un eveniment de presă: supărându-se pe o interpelare venită din partea unui participant la simpozionul 'presa și puterea', și-a strâns jucăriile și a părăsit reuniunea, urmat de un stol masiv de reporteri pentru care evenimentul zilei se petrecea abia în acel moment. Jurnaliștii și politicienii invitați au rămas în sală, singuri, liberi să discute tot ce le va fi trecut prin cap, dar fără gir prezidențial. De ce nu mă miră gestul dlui Băsescu? Pentru că îl reprezintă. Îi subliniează personalitatea de copil frustrat care, atunci când regulile jocului nu-i mai convin, părăsește competiția. Era justificată, miercuri, reacția sa? Nicidecum! Dl Băsescu a degajat terenul înainte de a afla dacă i se pune o întrebare sau nu. Practic, ziaristul obraznic nu făcuse altceva decât să îi reamintească modul în care reacționase la o întrebare pusă de un alt ziarist, căruia i-a răspuns printr-un de-acum clasic 'ba pe-a mamei dv.', adică fără nici o legătură cu întrebarea. Mai exact, președintele înconjurat de bodyguarzi se rățoise la bietul reporter, reproșându-i că șefii lui au lăsat pe drumuri mii de oameni, și că datorită acestui antecedent, jurnalistul ar fi trebuit să tacă mâlc și să nu mai scoată nici un cuvințel toată viața lui. Nu e prima dată când președintele în exercițiu procedează în acest fel, desconsiderând și jignind o asistență care aștepta de la domnia sa ceva mai mult decât un comportament de precupeață rămasă fără argumente în disputa cu o contracandidată mai trupeșă, la favorurile fantelui de cartier. În locul unui răspuns, președintele a întors spatele. În alte cazuri, când s-a simțit mai bine protejat, a reacționat cu violență. Ca să nu mai vorbim despre de-acum faimoasele sale intervenții telefonice la emisiunile de televiziune în direct. Stau și mă întreb dacă tipul acesta de comportament schizoid este sau nu specific politicianului român în general, care atunci când este în Opoziție dovedește nebănuite resurse de disponibilitate și cooperare cu presa, pentru ca atunci când ajunge la putere să manifeste o veritabilă aversiune, acuzând atacuri nejustificate și un tratament lipsit de obiectivitate. Nu mi-l amintesc pe Traian Băsescu cel de dinainte de a deveni președinte, părăsind jignit vreo reuniune sau arătând cu degetul spre vreun ziarist. Pe atunci presa părea să fie unicul său aliat în lupta cu hidra pesedistă și cutia de rezonanță a acuzelor și reproșurilor la adresa acesteia. Este limpede că Traian Băsescu are o problemă. Și aceasta nu e presa. Ci propria sa mentalitate; convingerea că tot ceea ce face el este perfect - mai în glumă, mai în serios, a și zis-o! - și că cei care îi contestă acțiunile și realizările sunt mânați ori de rea intenție ori de celebrele cercuri de interese din spatele gazetelor sau posturilor pe care le reprezintă.
|