Domnul preşedinte Băsescu a mai creat un eveniment de presă: supărându-se pe o interpelare venită din partea unui participant la simpozionul 'presa şi puterea', şi-a strâns jucăriile şi a părăsit reuniunea, urmat de un stol masiv de reporteri pentru care evenimentul zilei se petrecea abia în acel moment. Jurnaliştii şi politicienii invitaţi au rămas în sală, singuri, liberi să discute tot ce le va fi trecut prin cap, dar fără gir prezidenţial. De ce nu mă miră gestul dlui Băsescu? Pentru că îl reprezintă. Îi subliniează personalitatea de copil frustrat care, atunci când regulile jocului nu-i mai convin, părăseşte competiţia. Era justificată, miercuri, reacţia sa? Nicidecum! Dl Băsescu a degajat terenul înainte de a afla dacă i se pune o întrebare sau nu. Practic, ziaristul obraznic nu făcuse altceva decât să îi reamintească modul în care reacţionase la o întrebare pusă de un alt ziarist, căruia i-a răspuns printr-un de-acum clasic 'ba pe-a mamei dv.', adică fără nici o legătură cu întrebarea. Mai exact, preşedintele înconjurat de bodyguarzi se răţoise la bietul reporter, reproşându-i că şefii lui au lăsat pe drumuri mii de oameni, şi că datorită acestui antecedent, jurnalistul ar fi trebuit să tacă mâlc şi să nu mai scoată nici un cuvinţel toată viaţa lui. Nu e prima dată când preşedintele în exerciţiu procedează în acest fel, desconsiderând şi jignind o asistenţă care aştepta de la domnia sa ceva mai mult decât un comportament de precupeaţă rămasă fără argumente în disputa cu o contracandidată mai trupeşă, la favorurile fantelui de cartier. În locul unui răspuns, preşedintele a întors spatele. În alte cazuri, când s-a simţit mai bine protejat, a reacţionat cu violenţă. Ca să nu mai vorbim despre de-acum faimoasele sale intervenţii telefonice la emisiunile de televiziune în direct. Stau şi mă întreb dacă tipul acesta de comportament schizoid este sau nu specific politicianului român în general, care atunci când este în Opoziţie dovedeşte nebănuite resurse de disponibilitate şi cooperare cu presa, pentru ca atunci când ajunge la putere să manifeste o veritabilă aversiune, acuzând atacuri nejustificate şi un tratament lipsit de obiectivitate. Nu mi-l amintesc pe Traian Băsescu cel de dinainte de a deveni preşedinte, părăsind jignit vreo reuniune sau arătând cu degetul spre vreun ziarist. Pe atunci presa părea să fie unicul său aliat în lupta cu hidra pesedistă şi cutia de rezonanţă a acuzelor şi reproşurilor la adresa acesteia. Este limpede că Traian Băsescu are o problemă. Şi aceasta nu e presa. Ci propria sa mentalitate; convingerea că tot ceea ce face el este perfect - mai în glumă, mai în serios, a şi zis-o! - şi că cei care îi contestă acţiunile şi realizările sunt mânaţi ori de rea intenţie ori de celebrele cercuri de interese din spatele gazetelor sau posturilor pe care le reprezintă.